Drumurile, ca după bombardamente

Drumurile din Valea Jiului arată ca după bombardamente. Nici nu a trecut sezonul de iarnă, iar mai multe tronsoane de drum au devenit pericole publice pentru conducătorii auto. Poate cel mai afectat carosabil este DN 66. Drumul național este presărat de obstacole, iar conducătorii auto sunt nevoiți să facă slalom printre gropi. Porțiunea de DN 66 de la Livezeni și până la intrarea în Defileul Jiului nu a fost cuprinsă în programul guvernamental de modernizare, astfel că șoferii vor trebui să îndure calvarul. În schimb, pentru centura municipiului Petroșani, edilii caută soluții pentru a moderniza acest drum.

 

“Ne dorim să reabilităm centura Petroșaniului. Va trebui să găsim finanțare pentru a putea să o asfaltăm, e vorba  de tronsonul cuprins între sensul giratoriu de la avion și biserica Catolică. Pentru centură e o problemă, pentru că acolo sumele sunt foarte mari. Dacă nu vom reuși anul acesta, cu siguranță vom face anul viitor. Încercăm o colaborare cu Consiliul Județean pe acest obiectiv, cât și pe drumul din Parâng”,  a spus în urmă cu o săptămână, Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

[slideshow_deploy id=’43281′]



(Următoarea știre) »