Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 23 ianuarie 2017, ora 1700, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or, lansarea cărții istoricului dr. Ioachim Lazăr „Voluntari hunedoreni în războiul pentru întregirea României”.
Volumul este dedicat împlinirii, în anul 2018, a unui secol de la făurirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, moment crucial în istoria României și în evoluția națiunii române. De asemenea, volumul este închinat și luptei și acțiunii voluntarilor români pentru realizarea unității naționale, având în vedere că la 8 iunie 2017 se împlinesc 100 de ani de la depunerea jurământului, în fața Regelui Ferdinand I, a Reginei Maria, a membrilor guvernului, la Iași, de către primul detașament de voluntari format în Rusia.
Realizat de către istoricul Ioachim Lazăr, volumul abordează pentru prima dată problema rolului voluntarilor din județul Hunedoara în Primul Război Mondial. Pentru documentare au fost cercetate fondurile diferitelor instituții din cadrul arhivelor din Deva: prefectură, preturi, primării. La documentele de arhivă s-au adăugat descrierile și relatările unor participanți la evenimente, între care amintim pe Ioan Fodor din Curechiu, Ștefan Oțel din Brad, Elie Bufnea, Romulus Cărpinișan din Răhău, județul Alba. Rezultatul acestor cercetări este întocmirea a numeroase liste cu voluntari hunedoreni care au activat în Rusia, România, Italia și Franța.
”Volumul istoricului Ioachim Lazăr este printre puținele dedicate acestui important moment din istoria națională, un volum realizat cu metodele științifice ale cercetării istorice obiective, un volum bazat pe document și pe mărturii ale celor care au fost martorii și actorii evenimentelor din Primul Război Mondial, ale luptelor voluntarilor și ale realizării Unirii de la 1918. Este un volum de referință care scoate în relief contribuția extrem de importantă a voluntarilor hunedoreni la războiul de întregire, o contribuție plătită cu sânge și cu sacrificii de vieți omenești. Este meritul istoricului Ioachim Lazăr că a închegat această lucrare de certă valoare științifică, dar și cu un puternic filon patriotic”, spune Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene ”Ovid Densușeanu”.
[slideshow_deploy id=’20328′]