Cât valorează viața unor copii?
Viața copiilor plătită cu mătura. Două cazuri au șocat, la începutul anului trecut, întreaga Vale a Jiului. două mame și-au aruncat pruncii nou-născuți. Dacă în cazul femeii din Petroșani care și-a aruncat copilul la tomberon, instanța a considerat că trebuie achitată, în cazul mamei de la Lupeni care i-a dat drumul copilului în apele reci ale Jiului, instanța a considerat că păcatele i se spală dacă face muncă în folosul comunității.
“Condamnă pe inculpata Papp Simona Andreea, la: – pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de uciderea nou născutului săvârşită de către mamă (…) În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Serviciul de Administraţie Publică Locală din cadrul Primăriei Municipiului Lupeni, la curăţare rigole străzi sau văruirea pomilor din parcuri (…)”, arată soluția Tribunalului Hunedoara.
Apelul femeii a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, iar primul termen de judecată a fost fixat pentru data de 19 ianuarie.
[slideshow_deploy id=’43281′]