Donald Trump a promis în discursul de învestire schimbări radicale pentru a reda ‘măreția’ Americii

trump4Noul președinte american, Donald Trump, și-a susținut discursul de învestire în care a criticat din nou elitele politice (establishment-ul) care s-au îndepărtat de oameni și a promis, la fel ca în campania electorală, că va reda ‘măreția’ Statelor Unite ale Americii, axându-și acest discurs pe problemele economice ale SUA. ‘Nu veți mai fi din nou ignorați (…) Împreună, vom decide drumul Americii și al lumii pentru anii care vor veni. Vom avea în față provocări. Ne vom confrunta cu obstacole. Dar în final vom reuși’, a subliniat Trump în mesajul său către americani.

‘Prea mult timp, un mic grup din capitala națiunii noastre a beneficiat de avantajele guvernării, în timp ce poporul a suportat costurile. Washingtonul a înflorit, dar oamenii nu au profitat de bogăția lui. Politicienii au prosperat, dar locurile de muncă s-au pierdut și fabricile s-au închis. Elita s-a protejat pe ea, nu și pe cetățenii țării noastre’, a continuat Trump.

‘Dar toate acestea se schimbă, începând chiar aici și chiar acum, pentru că acest moment este momentul vostru’, a asigurat el, susținând că data de 20 ianuarie 2017 va rămâne în istorie ca ‘ziua în care oamenii au redevenit conducătorii țării lor’.

‘Americanii doresc școli bune pentru copiii lor, cartiere sigure pentru familiile lor și locuri de muncă’, a punctat Trump, conturând apoi un tablou al Statelor Unite din prezent în care a vorbit, printre altele, despre ‘sărăcia urbană’, ‘fabricile ruginite împrăștiate precum pietrele funerare’ pe tot cuprinsul țării, sistemul educațional bine finanțat, dar din care ies elevi și studenți fără calificările necesare, neuitând să menționeze nici nivelul foarte ridicat al infracționalității. ‘Acest carnaj american se oprește chiar aici și chiar acum’, a insistat Trump.

trump2

El a estimat în continuare că timp de decenii SUA au ‘îmbogățit industriile străine’ și au ‘finanțat armatele altor țări’ în timp ce infrastructura americană a fost neglijată. ‘Am îmbogățit alte țări în timp ce bogăția, puterea și încrederea în țara noastră au dispărut de la orizont. Una câte una, fabricile noastre s-au închis și au fost delocalizate, fără ca cineva măcar să se gândească la milioanele de muncitori americani lăsați în urmă’, a deplâns Trump în discursul său.

‘Dar acesta este trecutul. Și acum privim numai către viitor (…) Începând de astăzi, o nouă viziune ne va guverna. De acum înainte va fi America întâi’ (America First), a promis Donald Trump.

‘Fiecare decizie privind comerțul, fiscalitatea, imigrația, politica externă, va fi luată în beneficiul lucrătorilor americani și al familiilor americane’, a detaliat el, insistând în privința comerțului pe protejarea pieței interne americane.

Ne vom lua înapoi locurile de muncă. Ne vom lua înapoi granițele. Ne vom lua înapoi bogăția. Și ne vom lua înapoi visele’, a asigurat Trump, promițând în special că va reconstrui infrastructura (drumuri, aeroporturi).

‘Vom urma două reguli simple: Cumpărați American și Angajați American’, a punctat el.

trump3

Referindu-se la politica externă, Trump a spus că va ‘căuta prietenia și bunăvoința altor țări’, dar plecând de la principiul că ‘este dreptul oricărei națiuni să-și pună interesele pe primul plan’.

‘Ne vom consolida alianțele și vom forma altele noi și vom uni lumea civilizată împotriva terorismului radical islamic, pe care-l vom eradica de pe fața Pământului’, a mai asigurat Trump.

Vorbind despre clasa politică în general, noul președinte a spus că ‘nu vor mai fi acceptați politicienii care doar vorbesc și nu fac nimic’. ‘Timpul vorbelor goale a trecut. Acum vine vremea acțiunii’, a avertizat el.

‘Vom face America puternică din nou. Vom face America bogată din nou. Vom face America mândră din nou. Vom face America sigură din nou. Și, da, împreună, vom face America măreață din nou!’, și-a încheiat Trump discursul, cu sloganul din campania electorală.

AGERPRES

trump1