Facebook va lansa un serviciu prin care vrea să preia rolul email-ului în profilul online al utilizatorilor
Facebook a anunțat lansarea unui serviciu dedicat site-urilor și aplicațiilor online, numit Delegated Recovery, potrivit profit.ro.
Delegated Recovery este o facilitate care va permite recuperarea accesului la serviciile online, cu ajutorul contului de Facebook, în cazul în care este uitată parola. Dacă va fi adoptat pe scara largă, va reprezenta încă un instrument prin care site-urile și utilizatorii vor fi și mai legați de Facebook.
În prezent, când un utilizator își uită username-ul sau parola și nu mai are acces la un serviciu online, poate folosi email-ul pentru confirmarea identității sau modificarea datelor de acces. Facebook vrea să schimbe acest lucru și să devină elementul esențial în profilul utilizatorilor, pe baza căruia să fie confirmată identitatea, luând astfel locul clasicului email.
Iar acest lucru va putea fi posibil grație noului Delegated Recovery. Acesta se adresează site-urilor și serviciilor online care l-ar putea adopta pentru a simplifica și securiza modul în care este verificată identitatea utilizatorilor care și-au uitat datele de acces.
Delegated Recovery va constitui o punte între site-uri și profilul personal de Facebook. Site-urile care vor integra Delegated Recovery vor putea crea un cod criptat care va fi atribuit profilului de Facebook al utilizatorului.
Astfel, când un utilizator nu mai poate accesa un anumit site pentru că a uitat parola, își va putea verifica identitatea și redobândi accesul prin logarea pe Facebook. În spatele acestei acțiuni, Facebook va trimite codul criptat către site-ul respectiv pentru a confirma identitatea utilizatorului.
Dincolo de faptul că întregul internet devine și mai dependent de Facebook, Delegated Recovery reprezintă o soluție mai simplă și mai sigură decât email-ul pentru confirmarea identității.
Noul serviciu Facebook, lansat sub licență open-source, se află deocamdată în faza de testare, fiind disponibil doar pentru Github.
profit.ro
[slideshow_deploy id=’43281′]