Poliția Petroșani funcționează cu jumătate din personalul existent în urmă cu zece ani
Reprezentanții IPJ Hunedoara spun că există un oarecare deficit de personal, dar urmează a fi acoperit. Astăzi, Poliția Petroșani are încadrați 60 de polițiști care trebuie să răspundă necesităților unei populații de peste 40 de mii de locuitori. În urmă cu zece ani de zile la aceeași instituție erau încadrați 130 de polițiști la același număr de locuitori, a precizat șeful Poliției Petroșani, comisar șef Aurel Buruiană. Posturile libere vor fi ocupate de personalul încadrat din sursă externă, viitorii polițiști urmând să sosească la posturile din Valea Jiului după finalizarea cursurilor de pregătire în școlile de profil ale MAI. Totodată, alte posturi vor fi ocupate după noi încadrări din sursă externă ori internă. La ultimul concurs pentru angajare derulat de IPJ Hunedoara, nu mai puțin de 63 de posturi au fost ocupate, 25 fiind pentru agenți de ordine publică în mediul urban.
[slideshow_deploy id=’20328′]
« Misivă dedicat unui poet plecat dincolo de tara – versuri de Vicu Cojocaru (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Maestrul și caricatura, subiect de aprecieri și zâmbete într-o cafenea din centrul Petroșaniului »