După prima ediţie organizată în august 2016, la Simeria, pe Măgura Uroiului, „Măgura Wave Fest” a primit deja recunoașterea calității sale. În cadrul galei „Metal Head Awards”, desfăşurată la Bucureşti, în 28 ianuarie 2017, evenimentul a primit trofeul „Best Romanian Emerging Festival” (cel mai bun festival nou-apărut), ceea ce reprezintă pentru echipa de organizare o încununare a eforturilor depuse și o încurajare de a merge mai departe.
„Măgura Wave Fest” este un proiect creat din dorința de a promova muzica de calitate și libertatea pe care ne-o oferă natura. Locația a fost aleasă cu scopul de a schița un peisaj perfect de întâlnire pentru toate spiritele libere care simt și vor să celebreze vibrațiile pozitive, într-un mediu încărcat de energii, emoții și viață. Ne-am hotărât să-i dăm un impuls acestei oaze de tăcere, în care timpul parcă stă în loc și să scriem o poveste reală. Cursul tăcut al Mureșului de la poalele Măgurii Uroiului, platoul întins, înghiţit de imaginea copleşitoare a apusurilor care învelesc cetatea Devei, sunt elementele forte ale poveștii noastre, care se alătură elementului principal, muzica de calitate”, au precizat organizatorii la momentul de debut al acestui eveniment.
Organizat de Centrul Cultural şi de Creație al orașului Simeria, cu sprijinul autorităților, după ideea lui Cătălin Strinu şi a unui grup de prieteni voluntari, iubitori ai muzicii de calitate, „Măgura Wave Fest” a fost un succes încă de la prima ediție, cifrele vorbind de la sine. Astfel, în cele 3 zile de festival, 22 de formații rock au urcat pe scenă în fața celor aproximativ 4.500 de spectatori prezenți la eveniment.
”Astăzi, dorim să mulțumim publicului pentru susținere și să-i transmitem că, dincolo de poziția onorantă în care ne aflăm, simțim responsabilitatea continuării demersului de a organiza acest eveniment cultural la o și mai înaltă ținută. Dorim ca Măgura Uroiului să devină o destinație culturală anuală şi, astfel, prin pasiune, să promovăm orașul Simeria şi, totodată, județul Hunedoara”, spune Cătălin Strinu, inițiatorul acestui proiect.