Parlamentarii PSD, la datorie
Parlamentarii hunedoreni au fost prezenți, la datorie. Aceștia au participat la dezbaterile pe marginea bugetului de stat pentru anul 2017.
“Astăzi și mâine, în plenul reunit al Parlamentului, vom munci intens pentru adoptarea bugetului. Avem cea mai bună propunere de buget pentru români și pentru România și ne respectăm promisiunile din campania electorală. Susținem Guvernul Sorin Grindeanu în îndeplinirea programului pentru care am primit votul românilor pe 11 decembrie 2016”, spune Natalia Intotero, deputat PSD.
Sorin Grindeanu, premierul României, a prezentat, în plenul Parlamentului, modul în care a fost structurat bugetul de stat.
„Bugetul anual este, cu siguranţă, un moment important pentru România, pentru Guvern şi pentru Parlament, deoarece sunt prioritizate toate proiectele şi toate programele publice pe termen scurt şi mediu. Este poate singurul moment în care semnificaţia cuvintelor din declaraţiile politice este înlocuită cu realismul rece al cifrelor din proiectul legii bugetului de stat şi al asigurărilor sociale. Putem astfel contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii românilor în 2017 fără a pretinde însă că mulţumim pe toată lumea. Proiectul de buget pentru anul 2017 este configurat pe un cadru macroeconomic cu o valoare a PIB de 815,195 miliarde lei şi pe o creştere economică de 5,2%. Deficitul bugetar cash este estimat la 2,96% din PIB, în timp ce deficitul ESA este de 2,98% din PIB cu încadrare în ţinta de deficit bugetar de sub 3% din PIB potrivit Tratatului de Maastricht”, a afirmat Grindeanu, în plenul reunit al Parlamentului
[slideshow_deploy id=’36591′]