Tiberiu Iacob Ridzi solicită sprijin pentru spital

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, va solicita sprijin financiar pentru Spitalul de Urgență din Petroșani. Acesta se va adresa oficialilor Consiliului Județean Hunedoara pentru a aloca fonduri și unității medicale din capitala Văii Jiului. Spitalul de Urgență din Petroșani deservește o treime din populația județului Hunedoara, aici fiind internați mii de pacienți lunar.

“Voi face o adresă către Consiliul Județean Hunedoara în problema Spitalului de Urgență din Petroșani. Voi solicita să aloce bani pentru unitatea medicală, chiar dacă spitalul nu este în subordinea Consiliului Județean. E un spital zonal, care asigură asistență medicală unei treimi din populația județului”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

 

Edilul va solicita fonduri pentru partea de funcționare.

 

“Voi solicita să ne sprijine cu fonduri pe partea de funcționare. Noi suportăm toate cheltuielile. Anul trecut pe partea de funcționare am alocat undeva la 400-500 de mii de lei, iar pe partea de lucrări am alocat 800.000 de lei”, a mai subliniat sursa citată.

Anul trecut, pe partea de spitalizare continuă au fost internați 17.039 pacienți dintre care doar 6.397 din Petroșani. În ceea ce privește spitalizarea de zi au fost un număr de 10.436 pacienți dintre care 4.183 din Petroșani.

[slideshow_deploy id=’17636′]