miercuri, februarie 8th, 2017
Primari din Valea Jiului, printre susținătorii Guvernului Grindeanu
La dezbatarea moțiunii de cenzură a Opoziției împotriva Guvernului, printre susținătorii Cabinetului condus de Primul Ministru Sorin Grindeanu, s-au aflat astăzi și primarii orașelor Uricani și Petrila. Dănuț Buhăescu (însoțit de viceprimarul Corneliu Braia) dar și Vasile Jurca au participat astăzi la dezbaterile din Parlament asupra moțiunii de cenzură. Pentru că, deși avea doar statut de invitat, primarul orașului Uricani nu s-a putut abține fără să facă câteva considerații referitoare la atitudinea Opoziției politice față de guvernul social-democrat, în binecunoscutul său stil vocal, Buhăescu a fost atenționat de președintele Senatului, CălinCItește mai departe
Mentenanță pentru parcometrele din Vulcan
Parcometrele din Vulcan vor intra în mentenanță. Autoritățile locale de la Vulcan achiziționează servicii de mentenanță pentru parcometrele instalate pe bulevardul din localitate încă de anul doi ani de zile. Șoferii care parchează în municipiul Vulcan și nu își cumpără bilet de parcare de la parcometre sunt amendați. Puțini sunt cei care își achiziționează astfel de tichete, iar edilii spun că se aplică și sancțiuni. “E 50 de lei amenda pentru cei care nu cumpără billet de la parcomentru. Cei care sunt identificați că nu respectă normele sunt amendați”, spuneCItește mai departe
De la București, primarul Vasile Jurca aduce vești bune pentru Petrila
Primarul orașului Petrila, Vasile Jurca a fost prezent astăzi la București, unde a avut o serie de întâlniri membri ai Cabinetului Grindeanu. Jurca a avut, totodată, o serie de întâlniri la Parlament, atât cu deputații Laurențiu Nistor și Natalia Intotero (parlamentari PSD ai județului Hunedoara), dar și cu președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. ”În plan politic, la întâlnirea de astăzi pe care am avut-o la Parlament cu președintele PSD Liviu Dragnea, dar și cu parlamentarii noștri Laurențiu Nistor și Natalia Intotero, am transmis, în nume personal dar și în numeleCItește mai departe
HUNEDOARA: Femeie accidentată GRAV pe trecerea de pietoni
La data de 07.02.2017, în jurul orei 1810, un tânăr de 18 ani, din municipiul Hunedoara, care conducea un autoturism pe strada Avram Iancu, din municipiul Hunedoara, a surprins şi accidentat o femei de 48 ani, din municipiul Hunedoara, care se angajase în traversarea regulamentară s străzii, pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător. „În urma accidentului rutier a rezultat rănirea gravă a femeii, iar în cauză poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă” au declarat reprezentanții IPJ Hunedoara [slideshow_deploy id=’19661′]
Pensionarii minieri au ieșit în stradă
Câteva zeci de pensionari, membri în Liga Sindicatelor Pensionarilor Minieri Valea Jiului, au protestat în municipiul Petroșani pentru susținerea cabinetului Grindeanu. Organizatorii au estimat că vor fi prezențI la protest circa 1000 de vârstnici, când au cerut autorizația de la autorități, dar abia 40-50 au participat. Pensionarii spun că vor să-și arate susținerea și față de PSD, partidul care le-a majorat pensiile. ”Tehnocrații nu s-au interesat de problemele noastre și de pensionari în general. PSD-ul a făcut-o și au câștigat alegerile. Trebuie lăsați să conducă țara, că au retras legeaCItește mai departe
Guvernul Grindeanu rămâne!
Motiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu a picat. Cabinetul condus de Sorin Grindeanu va continua actul de guvernare dupa ce motiunea de cenzură depusă de PNL-USR a picat la vot. Aceasta a fost votată de 161 de parlamantari si avea nevoie de 233. [slideshow_deploy id=’24093′]
Problemele CEH se adâncesc
Problemele Complexului Energetic Hunedoara se adâncesc. O firmă din județul Gorj cere executarea silită a Complexului Energetic Hunedoara. Artego a depus pe rolul instanței de la Petroșani o cerere prin care solicită executarea conturilor societății energetice pentru neplata datoriilor. Dosarul a fost înregistrat la sfârșitul săptămânii trecute. Potrivit ultimelor informații financiare care datează din luna august a anului trecut, Artego ar avea de recupera de la CEH suma de 580,000 lei. Firma din Târgu Jiu este specializată în “piata benzilor de transport si unul din cei mai mari producatori deCItește mai departe
Tratamente naturale pentru problemele hormonale
Problemele endocrine îți dau organismul peste cap. Hormonii (estrogenul, adrenalina, insulina etc.) sunt foarte importanți și influențează numeroasefuncții ale corpului tău. Află câteva tratamente naturale pentru problemele hormonale. Hormonii sunt secretați de mai multe glande și organe, cum ar fi tiroida, glanda pituitară, ovare sau pancreas. Întregul sistem endocrin lucrează pentru a controla nivelul hormonilor care circulă în organism. Dacă există o cantitate prea mare sau prea mică, se creează un dezechilibru care duce la probleme de sănătate. Dacă ai astfel de probleme, ar trebui să apelezi la tratamente naturaleCItește mai departe
Sorin Grindeanu: “ Îmi doresc sa particip la reconcilierea dintre romani”
Sorin Grindeanu, premierul României a ținut un discurs în plenul reunite al Parlamentului. În aceste momente are loc dezbaterea pe moțiunea de cenzură depusă de PNL-USR împotriva Guvernului PSD-ALDE. Premierul susține că de astăzi, toată lumea trebuie să se întoarcă la treabă. “Sper ca astazi sa ne intoarcem la treaba. Am irosit deja prea multa energie pe alte lucruri. Acum nicio luna ati votat acest Guvern in Parlament si mi-ati dat o misiune: sa conduc acest Guvern. Este responsabilitatea noastra sa avem toti ministrii usile deschise catre toti primarii siCItește mai departe
Campionatul Județean Hunedoara Taekwon-Do I.T.F. la CĂLAN
În organizarea Federației Române de Taekwon-Do I.T.F., a Asociației Județene Hunedoara de TKD-I.T.F. și a Clubului Sportiv „Hard Steel” Călan, va avea loc Campionatul Județean de TKD-I.T.F.. Gazde sunt domnul Cristinel Popa, conducătorul sportivilor din Călan, una dintre cele mai titrate personalități ale acestui sport în România, antrenor emerit și Cosmin Oprescu, președintele Federației Române de TKD – I.T.F., maestru al sportului, primul campion mondial din România la acest sport, deasemenea cetățean al Călanului. Asociația CĂLAN 1387 este onorată să fie partener al evenimentului, alături de Direcția Județeană pentru SportCItește mai departe
Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat joi, 9 februarie, pe șapte străzi din Vulcan
Compania de furnizare a gazelor naturale Delgaz Grid va sista alimentarea cu gaze naturale pe mai multe străzi din municipiul Vulcan, în data de 9 februarie 2016. Măsura este necesară pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale și va afecta consumatorii de pe străzile Dorobanți, Mihai Viteazu, Traian, Platoului, Vasile Alecsandri, Parc Octogon și Romană . Restricția intră în vigoare la ora 9,00 iar reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu oraCItește mai departe
Lovitură grea pentru hoții de cărbuni
Polițiștii feroviari din Petroșani au anihilat mai multe grupări care se ocupau cu furtul de cărbune din vagoane, astfel că huila vândută pe piața neagră aproape că și-a dublat prețul. Un sac de cărbune costă și 15 lei față de 8-10 lei, cât era la debutul iernii. Hoții se plâng că nu se mai pot apropia de vagoanele CFR, iar polițiștii le transmit că este doar începutul. ”Așa este normal, nu se poate să furi munca altuia și facem tot posibilul să oprim aceste furturi”, spun surse din PolițiaCItește mai departe
STUDIU: 85% dintre români își oferă datele pe internet, față de o medie europeană de 20%
Românii care folosesc internetul sunt cei mai vulnerabili din Uniunea Europeană (UE) din punct de vedere al folosirii datelor personale de către alte entități, în contextul în care doar 15% dintre ei au refuzat anul trecut să-și ofere datele personale pentru a fi folosite în scopuri de publicitate, față de o medie europeană de 80%, potrivit unui studiu publicat marți de agenția de marketing Perceptum. Studiul a fost făcut folosind datele statistice oficiale emise de biroul european de statistică (Eurostat) în perioada decembrie 2016 – februarie 2017. Același procent deCItește mai departe
Apa Prod anunță sistări de apă, astăzi, 8 februarie în Sântuhalm
Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Sântuhalm, în data de 08.02.2017, între orele : 09:30 – 14:00, Sântuhalm DN7 partial, pentru remediere avarie retea Sântuhalm nr.87. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’19661′]
Cum îţi dezgheţi şi dezabureşti rapid maşina. Trucuri pe care orice şofer trebuie sa le ştie
O problemă des întâlnită pe vreme de iarnă este îngheţarea şi aburirea geamurilor de la maşină. Dacă atunci când nu eşti pe fugă, acest lucru n-ar fi un stres major, ce te faci atunci când eşti deja în întârziere, copilul nu mai are stare pe bancheta din spate, iar tu îţi imaginezi cât de greu se va circulă şi cât timp vei mai pierde şi în trafic, şi cu dezgheţarea şi dezaburirea geamurilor? Întrebarea care se pune este cum se dezgeata şi dezaburesc mai repede geamurile? Iată şi câteva sfaturiCItește mai departe
Criminala din Sibișel a fost arestată
Ana Maria Bobora a fost arestată preventiv pentru 30 de zile pentru infracţiunea de omor asupra unui membru al familiei, după ce și-a înjunghiat fosta soacră. ”Din cercetările efectuate până în prezent, au rezultat probe privind suspiciunea rezonabilă că în data de 05.02.2017, în jurul orelor 22:19, în timp ce se aflau în locuința comună din satul Sibisel de pe raza comunei Beriu, pe fondul unei relații conflictuale existentă între victima R.F. și inculpata Bobora Ana Maria, relație conflictuală care s-a manifestat de-a lungul timpului prin acte de violență reciproce,CItește mai departe
Festivalul Oamenilor de Zăpadă la Straja
Concursul a debutat în stațiunea turistică din vestul Văii Jiului datorită faptului că sunt mulți copii în tabere iar o singură zi nu era de ajuns pentru a-și finaliza creațiile. Festivalul Oamenilor de Zăpadă s-a deschis în zona cabanelor din Straja, organizatorii propunându-și, ca prin astfel de evenimente, să diversifice oferta de iarnă a stațiunii. Cabanierii au luat în calcul și vacanța copiilor, dar și faptul că mulți dintre ei au venit în stațiune împreună cu părinții. În acest fel este asigurată completarea timpului liber pentru cei care au obositCItește mai departe
Seminar pentru accesarea de fonduri europene
Reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie anunță că în data de 14 februarie, va avea loc la Vulcan un seminar informare pentru microîntreprinderi. Cei interesați să acceseze fonduri europene pot participa la seminar. “ Având în vedere lansarea, în data de 23.12.2016, de către Autoritatea de Management pentru POR a apelului de proiecte POR/102/2/2, aferent Axei prioritare 2 – Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Priorității de investiţii 2.2 – Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor, precum și prelungirea perioadei de depunere în cadrul apeluluiCItește mai departe
Noua clădire de la Spitalul din Petroșani are nevoie de finanțare
Lucrările la noul corp al Spitalului de Urgență din Petroșani au început de acum doi ani, dar, așa cum se întâmplă în toate domeniile, banii vin cu pipeta. Investiția are o valoare de 130 de milioane de lei, însă până acum ministerul a alocat doar 25 de milioane de lei. “Nu am mai primit bani. Constructorul continuă lucrările pe cheltuiala proprie, urmând ca noi să plătim când vom primi banii. 25 de milioane s-au alocat până acum din cele 130 de milioane cât este valoarea totală a proiectului”, a declaratCItește mai departe
Grădinița IG Duca rămâne prioritară
S-a scurs un decediu de la începerea lucrărilor de construcție a grădiniței IG Duca din Petroșani. Constructorii au venit pe rând, au făcut câte ceva și au plecat, invocând tot felul de motive. Grădinița IG Duca ar putea fi finalizată anul acesta. Edificiul pare a fi blestemat. Niciunul dintre constructori nu a reușit să finalizeze lucrările începute în urmă cu 10 ani. Municipalitatea stă cu banii în cont, însă nu poate continua lucrările de realizare a grădiniţei. “Acum se fac bugetele, dar continuarea lucrărilor de la grădiniță este cuprinsă înCItește mai departe