Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat joi, 9 februarie, pe șapte străzi din Vulcan
Compania de furnizare a gazelor naturale Delgaz Grid va sista alimentarea cu gaze naturale pe mai multe străzi din municipiul Vulcan, în data de 9 februarie 2016.
Măsura este necesară pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale și va afecta consumatorii de pe străzile Dorobanți, Mihai Viteazu, Traian, Platoului, Vasile Alecsandri, Parc Octogon și Romană . Restricția intră în vigoare la ora 9,00 iar reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 14.00.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928(număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Compania Delgaz Grid regretă disconfortul creat şi îşi asigură consumatorii că depune toate eforturile pentru ca aceste lucrări să fie finalizate cât mai repede posibil.
[slideshow_deploy id=’13837′]