De mai bine de o săptămînă, pe marginea protestului din faţa Palatului Victoria, atît de lăudat de preşedintele Klaus Iohannis, mulţi (între care şi noi) au venit cu explicaţii despre Ordonanţa 13 şi „abuzul în serviciu”.

Iată că acum, una dintre cele mai cunoscute judecătoare din România, acărei inteligenţă am apreciat-o deseori în Cotidianul, explică într-un limbaj clar ce este cu Decizia CCR, cu art. 297 din CP şi, implicit, cu acţiunea diabolică a Codruţei Kovesi, aceea prin care a deschis dosar penal Guvernului Grindeanu pe o speţă de mai mare rîsul!

Pe pagina sa de Facebook, judecătoarea Dana Gîrbovan, preşedinta Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR) a postat următorul text (sublinierile aparţin redacţiei):

„Despre necesitatea punerii în acord a abuzului în serviciu cu decizia CCR nr. 405/15 iunie 2016

Un stat de drept presupune, prin definiţie, respectul faţă de lege. Iar legea fundamentală, Constituţia adică, spune că deciziile CCR sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că legile neconstituţionale – chiar parţial – trebuie puse în acord cu Constituţia, exact prin prisma considerentelor reţinute de Curtea Constituţională. Prin Decizia 405 /15 iunie 2016, CCR a motivat cum trebuie definită infracţiunea de abuz în serviciu pentru a fi în acord cu Constituţia.

În decizia CCR se identifică trei puncte distincte ce trebuie avute în vedere de legiuitor în redefinirea acestei infracţiuni:

– încălcarea unei dispoziţii exprese din lege,

– necesitatea stabilirii unei vătămări grave produse prin infracţiune şi

– definirea noţiunii de act, atunci cînd vorbim de act al puterii judecătoreşti sau legislative.

1. Încalcarea legii

Primul dintre ele este şi cel mai evident: „Curtea constată că sintagma ‘îndeplineşte în mod defectuos’ din cuprinsul dispoziţiilor 25 art.246 alin.(1) din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează ‘prin încălcarea legii’”. „Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară – legi şi ordonanţe ale Guvernului.”

Trebuie prevederea legală sa fie expresa?

Raspunde tot Curtea: „Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (…) neputând fi dedus, eventual, din raționamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice” – par.61 din decizie.

Cu alte cuvinte, încălcarea legii trebuie să fie flagrantă – legea îţi interzice sau, deopotrivă, îţi impune să faci ceva; nefiind permis ca înţelesul unei norme să poată fi clarificat prin decizia judecătorului, „deoarece, într-un asemenea caz, judecătorul ar deveni legiuitor”.

2. Nevoia stabilirii intensităţii vătămării produse prin infracţiune pentru a se justifica aplicarea unei sancţiuni penale.

Paragraful 69: „Curtea reţine că din perspectiva principiului „ultima ratio” în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală„.

Paragraful 71: „Comisia de la Veneţia consideră că prevederile penale naţionale cu privire la „abuzul în serviciu”, „abuz de putere” şi expresii similare trebuie interpretate în sens restrâns şi aplicate la un nivel înalt, astfel încât să poată fi invocate numai în cazuri în care fapta este de natură gravă, cum ar fi, spre exemplu, infracţiuni grave împotriva proceselor democratice naţionale, încălcarea drepturilor fundamentale, subminarea imparţialităţii administraţiei publice ş.a.m.d.”.

Paragraful 76. Plecând de la cele expuse anterior, „Curtea constată că, în prezent, orice acţiune sau inacţiune a persoanei care se circumscrie calităţilor cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei săvârşite, poate intra în sfera normei de incriminare. Această constatare determină Curtea să aibă rezerve în a aprecia că aceasta a fost voinţa legiuitorului când a incriminat fapta de abuz în serviciu. Aceasta cu atât mai mult cu cât Curtea constată că legiuitorul a identificat şi reglementat la nivel legislativ extrapenal pârghiile necesare înlăturării consecinţelor unor fapte care, deşi, potrivit reglementării actuale se pot circumscrie săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, nu prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale”.

Altfel spus Curtea Constituţională, după o analiză amplă a noţiunii de “ultima ratio”, a reţinut că există pîrghii extrapenale pentru recuperarea unor eventuale prejudicii cauzate de funcţionarii publici şi a impus legiutorului stabilirea unei limite, a unui prag peste care dispoziţiile penale să devină aplicabile.

Or, pentru ca legea sa fie clară, predictibilă şi previzibilă, un astfel de prag nu poate fi decat valoric, revenind legislativului obligaţia de a-l stabili.

CCR subliniează că „responsabilitatea de a reglementa (…), în acord cu principiul anterior menţionat, prevederile privind „abuzul în serviciu”, ţine (…) de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern)”.

3. Definirea notiunii de act

„Curtea observă că noţiunea de ‘act’, folosită de legiuitor în cuprinsul reglementării infracţiunii de abuz în serviciu, nu este circumstanţiată la o anumită natură a acestuia. Astfel, Curtea observă că această noţiune poate fi interpretată fie în sensul de act material realizat de o persoană, fie de act juridic normativ, definit ca izvorul de drept creat de organe ale autorităţii publice, învestite cu competenţe normative (Parlament, Guvern, organe administrative locale), fie ca act al puterii judecătoreşti. Din această perspectivă, Curtea observă că modalitatea de interpretare a noţiunii de ‘act’ poate determina o aplicare a legii care, într-o anumită măsură, interferează cu proceduri judiciare reglementate de legiuitor în mod expres printr-o legislaţie distinctă celei penale, cum ar fi procedura excepţiei de nelegalitate sau procedura căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.” – par 79

Acest paragraf este foarte important, pentru că, deşi nu o spune expres – în condiţiile în care nu a fost sesizată cu aceasta – Curtea Constituţionala lasă se se înteleaga că extinderea răspunderii penale pentru acte ce aparţin exclusiv altor puteri – cea judecatoreasca şi cea legislativă – pune şi ea o problemă de constituţionalitate. Tema este de actualitate şi merita o atenţie sporită.

În final, vă invit pe fiecare să citiţi decizia Curţii Constituţionale, pentru a trage singuri propriile concluzii. Chiar dacă este scrisă într-un limbaj juridic, ea este accesibilă celor interesaţi de problemă”.

O asemenea motivare a unui subiect juridic nu veţi auzi niciodată la Laura Codruţa Kovesi, căci astfel de limbaj limpede nu se învaţă prin cantonamentele de la baschet, nici la K2, K4 sau T14, ci în ore multe cu cartea în mînă.

Pentru a face o paralelă între mecanismul de gîndire al Danei Gîrbovan şi al Codruţei Kovesi (scuze pentru blasfemie), iată ce spunea şefa DNA despre aceeaşi temă (redăm de pe „stiripesurse.ro”): „Din perspectiva noastră, aduce modificări extrem de grave, iar lupta anticoruptie va fi lipsită de substanţă daca se vor aplica. E foarte greu de explicat urgenţa. Avem peste 440 de articole în Codul Penal, iar ordonaţa modifică 4 articole. Deciziile CCR nu au nicio legătură cu modificările privind pedeapsa, privind favorizarea infractorului. Este revoltător că s-a cerut[sic!, n.n.] puncte de vedere de la instituţii, au fost trimise observaţii şi nu s-a ţinut cont de ele. Practic, fiecare zi începand de azi este un risc major pentru sistemul de justiţie. În fiecare dimineaţă ne putem trezi că s-a modificat ceva. Nu mai avem nicio previzibilitate”, a declarat Kovesi într-o intervenţie telefonică la Digi 24. Întrebată dacă este vorba despre o ordonanţă cu dedicaţie, Kovesi a răspuns: „Da, pentru că practic prin aceste prevederi ale ordonanţei se urmăreşte exonerarea de răpundere a tuturor funcţionarilor de rang înalt şi mediu.„

Faceţi singuri diferenţa de limbaj dintre Dana Gîrbovan şi Laura Codruţa Kovesi, precum şi dintre calitatea argmentaţiei ştiinţifice ale celor două opinii!

Faptul că Decizia CCR nr. 405/15 iunie 2016, referitoare la „abuzul în serviciu” este la fel de clară ca şi sinteza Danei Gîrbovan, ne aminteşte faptul că acolo lucrează altă mare judecătoare, Mona Pivniceru. Cum, din acest an, şi în CSM este în funcţie Gabriela Baltag, alt profesionist al dreptului, este de mirare că, în loc să se consulte cu oricare dintre aceste trei judecătoare, Florin Iordache, încă Ministrul Justiţiei, a ales-o pe Oana Schmidt Hăineală să redacteze Ordonanţa 13, făcînd astfel posibilă demonstraţia aceasta de forţă la care asistăm de zile întregi. Cine crede că vreunul dintre protestanţii din Piaţă are habar despre ce scrie Dana Gîrbovan înseamnă că este un naiv protestatar!

Şi, întrucît textul Danei Gîrbovan se încheie cu invitaţia către oricare dintre noi de a citi textul Deciziei CCR nr. 405/15 iunie 2016, referitoare al „abuzul în serviciu”, iată adresa unde poate fi citit integral acest document: https://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2016/06/decizia_405.pdf. Cu sinteza Danei Gîrbovan, poate că vom reuşi să dezlegăm misterul acestui protest, mai exact dacă el are sau nu vreo legătură cu Ordonanţa 13 sau este doar o manifestare strict politică susţinută de un preşedinte prea supărat.

cotidianul.ro