Stihurile dăruite nu sunt de prin cărţi furate
Ci din suflet răsărite căci de tine-s inspirate…
Nu-s vorbe meşteşugite cu pricepere şi har
Ci din patimă născute şi ţi le ofer în dar

Nu ca să-mi măsori talentul sau să-mi critici aspru rima
Ci să afli că-s bolnav şi doar tu-mi porţi bolii vina –
Vină… fără nici o vină căci lăsat de Dumnezeu
E frumosul să aprindă patima în jurul său…

Şi ce vină poţi să ai dacă eşti aşa frumoasă
Iar eu atât de naiv încât să îţi cad în plasă!?
Acum, sufăr şi mă chinui… ard de patimă şi dor
Iar tu-mi predici „echilibrul afectiv interior”

Şi, intenţionat, confunzi chinul patimilor mele
Cu-n sindrom neurologic ce mi-ar face doar belele
Şi te joci precum pisica cu mosorul pe sub masă
Arătându-te când tandră când că, nici măcar, nu-ţi pasă…
De-i aşa, ei bine,…lasă!

[slideshow_deploy id=’19661′]