ANM: 26 de județe și București, sub Cod galben de ger până marți

Capitala și 26 de județe din centrul, estul și sudul țării se află, luni și marți, sub Cod galben de ger, potrivit unei atenționări emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Astfel, în Moldova, Muntenia, Oltenia și estul Transilvaniei, vremea se va menține deosebit de rece, temperaturile diurne vor fi negative, iar dimineața și noaptea va fi ger. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între—7 și—3 grade, iar cele minime se vor situa între—20 și—10 grade, izolat mai coborâte.

Județele atenționate sunt: Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Brăila, Harghita, Covasna, Brașov, Buzău, Prahova, Ialomița, Călărași, Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Argeș, Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj și Mehedinți. Alături de acestea se află și București.

În funcție de evoluția meteorologică, Administrația Națională de Meteorologie va actualiza această atenționare.

agerpres.ro

[slideshow_deploy id=’27126′]