Cei care au ales să participe la ediția a IV-a a festivalului ”Zăpezile Bucureiei” din Pasul Vîlcan au avut numeroase motive de satisfacție. În primul rând, sâmbătă și duminică a fost vreme excelentă în stațiunea din Munții Vîlcanului. A fost și zăpadă bună, pentru că săptămâna trecută a nins. Mai mult, autoritățile locale s-au asigurat că pot acorda premii tuturor celor care s-au încumetat să participe, în cele două zile de festival, la concursurile de sanie, schi alpin și snowboard.
Peste 100 de concurenți, în cea mai mare parte copii și tineri, s-au alniat la startul competițiilor organziate pe pârtiile de la Pasul Vîlcan. ”Au fost două zile în care ne-am bucurat împreună cu cei care au urcat la Pasul Vîlcan pentru acest eveniment, de iarnă. Au fost concursuri de sanie, schi și snowboard, la care au participat peste 100 de concurenți, în cele două zile. La final, în urma unei acțiuni reușite, se cuvine să le mulțumim colegilor din comisia de Cultură a Consiliului local, în mod special președintelui acestei comisii, Pompiliu Barbu. De asemenea, se cuvin mulțumiri pentru sprijin angajaților Primăriei, jandarmilor montani, salvamontiștilor, polițiștilor locali, celor de la CSM ”Mihai Viteazu” din Vulcan și, nu în ultimul rând, membrilor Asociației Pasul Vîlcan cu care avem o excelentă colaborare, care s-a făcut simțită și de aceasă dată. Desigur, toți participanții, de la mic la mare, au făcut ca acest eveniment să fie unul deosebit, motiv pentru care le mulțumim tuturor pentru implicare”, a declarat Cristian Merișanu, viceprimarul municipiului Vulcan.
La rîndul său, primarul Gheorghe Ile mulțumește tuturor celor ce au răspuns invitației de a fi prezenți la această manifestare sportivă organizată de Consiliul Local și Primăria municipiului Vulcan.
Vom reveni cu datele nominale ale clasamentelor de la competiția de Sanie, Ski și Snowboard.