Bani pentru ADI Apă Valea Jiului
Municipalitatea de la Petroșani este cel mai bun platnic. La început de an, autoritățile locale plătesc contribuțiile către asociațiile în care sunt acționari. Astfel, Consiliul Local al municipiului Petroșani a aprobat plata contribuției către ADI Apă Valea Jiului. peste 42.000 de lei vor fi plătiți către ADI Apă Valea Jiului.
“Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă VAlea Jiului, prin hotărârea nr. 1/2017, a stabilit cuantumul cotizației pentru anul 2017 pentru fiecare membru asociat. Numărul de locuitori al municipiului Petroșani indicat de Institutul Național de Statistică – Direcția Județeană de Statistică Hunedoara la data de 1 iulie 2016 este de 42.905. Drept pentru care propun pentru Consiliul Local al municipiului Petroșani aprobarea alocării sumei de 42.905 lei către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Valea Jiului, reprezentând cotizația aferentă anului 2017”, arată proiectul de hotărâre.
Municipiul Petroșani este asociat al ADI Apă Valea Jiului încă din anul 2008 atunci când s-a aprobat asocierea cu Consiliul Județean Hunedoara, municipiile Vulcan și Lupeni și orașele Petrila, Aninoasa și Uricani.
[slideshow_deploy id=’13835′]