joi, februarie 16th, 2017
Județul Hunedoara la Târgul de Turism al României
Astăzi a început la salonul expozițional Romexpo din București Târgul de Turism al României, ediția XXXVII. După succesul de la ediția din toamna anului trecut, județul Hunedoara este prezent la acest târg cu un stand original. Agenția de Dezvoltare Economico-Socială Hunedoara, instituție subordonată Consiliului Județean Hunedoara, împreună cu operatorii din turism și cu producătorii noștri locali, au rezervat două pavilioane expoziționale în cadrul cărora sunt promovate cele mai importante atracții turistice din județ, precum și gustoasele bucate tradiționale, obținute după rețete păstrate din bătrâni. La fel ca și anul trecut, alpinistaCItește mai departe
Specializări pentru funcționarii publici
Universitatea din Petroșani – Facultatea de Științe organizează un curs postuniversitar pentru specializarea în managementul instituțiilor publice. Angajații din acest sector și nu numai se pot califica pe parcursul a 240 de ore. “Scopul programului este formare de competenţe specifice şi perfecţionarea cunoştinţelor angajaţilor cu studii superioare din cadrul instituţiilor publice şi urmăreşte “îmbunătăţirea în mod continuu a abilităţilor şi pregătirea profesională a funcţionarilor publici” prin abordarea unei tematici de actualitate cu privire la: Gestiunea riscurilor în managementul financiar al instituţiilor publice, Auditul public şi performanţa managerială, Servicii e-Government, ManagementulCItește mai departe
Aproape 200 de oameni și-au găsit de lucru în urma Burse Locurilor de Muncă organizată de AJOFM Hunedoara
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara a organizat astăzi, 16 februarie o nouă ediție a Bursei Locurilor de Muncă. Evenimentul a avut loc la sediile agenției din Deva, Hunedoara, Petroșani, Orăștie, Hațeg, Brad, Călan, Simeria, Lupeni și Vulcan. La finalul Bursei, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă HUNEDOARA raportează următoarele rezultate: Au fost contactaţi un număr de 172 angajatori în vederea participării la bursă şi au participat efectiv un număr de 57 agenţi economici. Oferta de locuri de muncă a numărat 449 de posturi, repartizate pe localităţiCItește mai departe
DNA încearcă să schimbe sentința în dosarul fostului secretar al județului
Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a spus că decizia dată de Curtea de Apel Alba Iulia, prin care a fost admisă o contestație la executare pe abuz în serviciu, este una izolată și va fi atacată de DNA cu contestație în anulare. Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a constatat că prin hotărârea de condamnare a fostului secretar al CJ Hunedoara, Dan Daniel, nu s-a reținut că acesta ar fi încălcat în exercitarea atribuțiilor de serviciu prevederile vreunei legi, ordonanțe sau ordonanțe de urgență, ci doar pe celeCItește mai departe
Restricții de apă, VINERI, la LUPENI și URICANI
S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile, pentru vineri, 17.02.2017 în oraşele: – Lupeni – între orele 09:00 – 15:00. Zona afectată: Cartier Viitorului; Motivul restricţiei: remediere pierdere zona bl. K2B şi înlocuire hidrant în zona bl. A3 str. Viitorului; – Uricani – între orele 10:00 – 11:00. Zona afectată: Oraşul Vechi; Motivul restricţiei: montare distribuitor str. Jiului, bl. 3, sc.1; S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat si vă multumeşte pentru întelegere. [slideshow_deploy id=’13835′]
Forță proaspătă la muncile comunitare
Zeci de contravenienți vor ajunge să presteze muncă în folosul comunității pentru amenzile neplătite. Pe rolul Judecătoriei Petroșani, doar de la începutul lunii au fost înregistrate câteva zeci de dosare de transformare a amenzilor în ore de muncă în folosul comunității. Cei mai mulți dintre contravenienți vor ajunge să muncească în contul sancțiuniilor pentru că nu au bani să-și stingă debitele înregistrate la serviciile local de taxe și impozite din localitațile Văii Jiului. În evidenţele municipalităţii Petroşani se găsesc sute de persoane care au cel puţin o amendă neplătită şiCItește mai departe
Guvernul 5,5 milioane lei alocate pentru sprijinirea temporară a producătorilor de legume și fructe
Producătorii agricoli de legume și fructe din România vor primi sprijin financiar cu caracter temporar, ceea ce va permite beneficiarilor să-și recupereze o parte din pierderile suferite ca urmare a crizei cauzate de embargoul impus de Rusia. Guvernul a aprobat astăzi, printr-o hotărâre, măsura excepțională de sprijin cu caracter temporar, destinată acoperirii unei părți a pierderilor suferite de producătorii agricoli din sectorul legume și fructe care au efectuat măsura de retragere de pe piață în vederea distribuirii gratuite pentru produsele menționateanterior. Valoarea maximă a sprijinului financiar care se acordă organizațiilorCItește mai departe
Apa Prod anunță sistări de apă, VINERI, 17 februarie în HUNEDOARA și BRAD
Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Hunedoara , în data de 17.02.2017 între orele 09:00- 14:00 pe următoarele străzi : Micro 5.2 – str. Rozelor, Independenţei , Eroilor , Mioriţei , Rândunicii , Ghioceilor , str. Buituri (parţial), Izvorului , Vulcănescu , Vasile Pârvan , Grigore Preoteasa. Micro 4 – din b-dul Dacia până în strada Mureşului şi Eroilor. Str. Streiului , Oltului , Stadionului , Al. Câmpului , str. Câmpului , str. Luncii. Motivul întreruperii : eliminare avarie bl. C45 str. Mureşului. Se sistează furnizarea apei potabile înCItește mai departe
Executivul are în plan ” revitalizarea producției de cărbune”
În domeniul energetic, Guvernul Grindeanu are un plan cu 11 măsuri prioritare, iar cărbunele ar rămâne o componentă importantă a mixului de materii prime energetice a României. România a fost la un pas de criză și chiar a ajuns să importe energie electrică pentru perioada scurte, iar capacitățile de producție pe cărbune ar putea susține sistemul energetic național. Din acest motiv pare că guvernanții vor ca pe termen mediu, producția de huilă să fie menținută pentru a asigura funcționarea unui nou grup energetic la termocentrala Mintia și un grup laCItește mai departe
Petroșănenii alături de sirieni
Cei de la organizația Caritas vor să îi ajute pe sirienii aflați în zonele de conflict. O actiune de colectare de fonduri are loc la finele acestei sãptãmâni în toate bisericile catolice si pe site-ul organizatiei Caritas. Cei care vor participa la slujba de duminică de la Biserica Catolică Sfânta Varvara din localitate vor putea face donații. „În data de 19 februarie, organizatiile Caritas din toatã lumea si, implicit, din România, organizeazã o colectã în cadrul bisericilor catolice. Noi vom fi prezenti la Biserica Sfânta Varvara, pentru a strânge fonduriCItește mai departe
Locurile de muncă ale dascălilor, în pericol
Scăderea drastică a numărului de elevi poate duce la pierderea locurilor de muncă de către cadrele didactice. Zeci de cadre didactice sunt în pericol de a-și pierde locurile de muncă. Numărul elevilor a scăzut dramatic în ultimii ani, iar posturile cadrelor didactice s-ar putea restructura. Tocmai pentru a salva cât mai multe locuri de muncă, s-a aprobat înființarea unui consorțiu, încă din anul 2013. Cum situația nu s-a îmbunătățit, ba din contră s-a agravat, cei care fac parte din acest consorțiu au solicitat prelungirea parteneriatului. “Vasile Pop (director Școala GimnazialăCItește mai departe
Statul a anunţat câţi bani ne dă pentru Prima Maşină
Guvernul are vești importante pentru șoferi. Joi s-a aprobat pentru 2017, stabilirea plafonului pentru programul Prima Maşină, iar suma alocată este de 50 milioane de lei, din diferenţa care nu a fost utilizată din plafonul alocat pentru anul precedent. Cu ajutorul acestui program se dorește încurajarea achiziţiei de mașini situate în palierele joase de preţ sau maşinile puţin poluante cu litraj mic şi consum redus de combustibil. De asemenea, Guvernul urmărește continuarea mecanismului care să ducă la îmbunătățirea paletei de produse de credite auto la costuri mai mici decât celeCItește mai departe
La Lupeni au început reparațiile la drum pe Bulevardul Tudor Vladimirescu
Zăpada, gerul dar și acțiunile de deszăpezire și împrăștierea materialelor antideparante pe parcursul lunilor grele de iarnă din acest și-au pus amprenta și asupra stării carosabilului pe principalul bulevard al municipiului Lupeni. Dacă în cartierul Bărbăteni, acolo unde anul trecut au fost executate ample lucrări de modernizare a drumurilor, acestea au ieșt cu bine din perioada de iarnă, din nefericire pe Bulevardul Tudor Vladimirescu au apărut numeroase gropi în asfalt. Proprietarii de autoturisme din municipiul Lupeni au depus, în acest sens, numeroase plângeri atât la primărie, cât și la BiroulCItește mai departe
UPDATE. A fost GĂSITĂ minora dispărută din DEVA
UPDATE. IN DATA DE 16.02.2017 a fost identificata, la Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac, minora de 16 ani, din mun. Deva plecata voluntar de la domiciliu la data de 08.02.2017 (a se vedea buletinul de presa de joi). Minora a fost reincredinata familiei si nu a fost victimizata pe durata absentei de la domiciliu. (Se pare ca aceasta voia sa ajunga in Italia, la mama sa). Poliţiştii efectuează activităţi investigative şi de căutare a unei minore care a plecat voluntar de la domiciliu în data de 08.02.2017 În data deCItește mai departe
Clubul Rotary Valea Jiului lansează proiectul de dezvoltare personală și antreprenorială ”Ștafeta succesului”
Rotary Club Petrosani Valea Jiului demareaza vineri, 17 februarie, ora 12, la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul, proiectul de dezvoltare personala si antreprenoriala: STAFETA SUCCESULUI. Proiectul se adreseaza elevilor de clasa a X-a si vizeaza transferul de informatii de baza legate de dezvoltare personala si indrumare in antreprenoriat. Sunt vizate toate colegiile din Valea Jiului, proiectul avand si caracter competitional. Acesta este primul proiect derulat sub egida Clubului Rotary din Valea Jiului în cursul acestui an. Membrii clubului și-au propus însă mai multe activități similare, pentru anul 2017, după cum urmează: STAFETACItește mai departe
Apa Prod anunță sistări de apă, astăzi, 16 februarie în DEVA,SIMERIA și CRISTUR
Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Deva, în data de 16.02.2017, între orele: 10:00-14:00, pe străzile: Viilor, Parângului și Soarelui, pentru refacere rețea pe str. Viilor – S. Bărnuțiu. Se sistează furnizarea apei potabile în data de 16.02.2017, între orele 13:30-17:30, în localitatea Simeria, pe str.I.L.Caragiale si Dobrogeanu Gherea pentru remediere avarie rețea apă. Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Cristur , în data de 16.02.2017 între orele 09:00- 15:00 pe strada Bucovina, pentru eliminare pierdere apa pe strada Bucovina nr. 61 . SC Apa Prod SA îșiCItește mai departe
Minune la Ierusalim în Biserica Sfântului Mormânt. Au aparut sute de cruci de foc deasupra lumânărilor aprinse
Ce sa ne arate Dumnezeu mai mult de atat pentru a crede? In anul 2015, la Ierusalim, in Biserica Sfantului Mormant, în timpul coborârii Focului Haric sute de cruci de foc au apărut pe imaginile inregistrate de un pelerin. Pentru mine, aceasta intamplare, reprezinta cea mai mare minune pe care am putut sa o vad cu ochii mei. Bineinteles, cei care nu cred vor gasi o mie de motive pentru explicarea acestui fenomen. Da. Sunt reflexii de lumina, dar niste reflexii in forma de cruce. Si nu una singura doar ca o simpla intamplare. Sunt suteCItește mai departe
Sponsorizările în sportul local, un aspect care reprezintă o altă față a dramei prin care trece sportul românesc!
Susținerea sportului la nivel local (și nu numai) este legiferată în România printr-o lege în care regăsim articole pompoase (nici nu mai are rost să îi dăm numele), ai zice chiar că sportul o duce foarte bine. O lege a sportului în care sunt stipulate condiții fantastice care ar trebui să susțină activitatea sportivă și sportivul în particular, însă nu se întâmplă chiar așa. Ceea ce se vede la nivel local, sportivi ajunși la nivele de performanță ridicată care abandonează apoi sportul, echipe sportive campioane care renunță la promovare, sportiviCItește mai departe
Primăria Petroșani angajează casier
Administrația locală de la Petroșani face angajări. Mai exact, este vorba de un post de casier în cadrul Clubului Sportiv municipal Jiul Petroșani. Candidații trebuie să aibă studii medii. “In conformitate cu prevederile H.G.R. nr. 286/2011, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, Clubul Sportiv Municipal Jiul Petrosani organizează concurs pentruCItește mai departe
Rectificări pentru licitația deșeurilor
Consiliul Județean Hunedoara trebuie să refacă documentația de atribuire în cadrul contractului de „Delegarea prin concesiune a serviciului de operare şi administrare a Centrului de Management Integrat al Deşeurilor Bârcea Mare, judeţul Hunedoara”. Mai multe clauze din contract au fost contestate, iar CNSC a dat câștig de cauză contestatarilor. Astfel, Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor “obligă U.A.T. JUDEŢUL HUNEDOARA ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei decizii, să adopte următoarele măsuri de remediere: completarea cap. IV.1 – Criterii de atribuire, din anunțul de concesionare nr.2873/09.12.2016, după cumCItește mai departe
Servicii de utilitate publică, în Pasul Vâlcan
Apă, canalizare și alimentare cu energie electrică. Sunt doar câteva din obiectivele autorităților locale de la Vulcan pentru stațiunea montană Parâng. Edilii încearcă, în continuare, să concesioneze terenurile pentru realizarea de căsuțe de vacanță, iar în paralel și-au propus să obțină finanțare pentru a introduce apa, canalizarea și curentul. “Sunt realizate două proiecte până acum, dar datorită faptului că nu am reușit să realizăm întreg programul care a fost stabilit, multă lume a renunțat la licitațiile pentru concesionarea terenurilor. Vom mai încerca să scoatem la licitație, dar avem prevăzut pentruCItește mai departe
Sute de sancțiuni aplicate de Poliția Locală
Anul 2016 a fost încărcat pentru Poliția Locală de la Petroșani. Efectivele Poliției Locale Petroșani au avut o activitate bogată în decursul anului 2016, ce a avut obiectiv principal asigurarea ordinii şi liniştii publice, combaterea fenomenului de cerşetorie, a comerţului stradal neautorizat, asigurarea unui climat de siguranţă civică precum şi menţinerea unui aspect civilizat al arterelor pietonale şi al pieţelor din municipiu. Poliția Locală a municipiului Petroșani a aplicat în decursul anului 2016 sute de amenzi. Diferite contravenții au constatat cei de la Poliția Locală, iar contravenienții au fostCItește mai departe