Rectificări pentru licitația deșeurilor
Consiliul Județean Hunedoara trebuie să refacă documentația de atribuire în cadrul contractului de „Delegarea prin concesiune a serviciului de operare şi administrare a Centrului de Management Integrat al Deşeurilor Bârcea Mare, judeţul Hunedoara”.
Mai multe clauze din contract au fost contestate, iar CNSC a dat câștig de cauză contestatarilor. Astfel, Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor “obligă U.A.T. JUDEŢUL HUNEDOARA ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei decizii, să adopte următoarele măsuri de remediere: completarea cap. IV.1 – Criterii de atribuire, din anunțul de concesionare nr.2873/09.12.2016, după cum urmează: „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic: Prețul ofertei: Nivelul tarifului de tratare mecano – biologică TMB – 40%; Prețul ofertei: Nivelul tarifului de sortare – 40%; Prețul ofertei: Nivelul tarifului de depozitare: 20%”; eliminarea, de la cap. IV.2.1) – Criterii de atribuire din fișa de date a achiziției, a sintagmei „costul cel mai scăzut” și înlocuirea acestuia cu sintagma „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”; -completarea art. 14 din Modelul de contract de concesiune, elaborat de autoritatea contractantă, cu analiza tuturor riscurilor identificate în Anexa nr. 9 – Analiza riscurilor; -eliminarea din conținutului documentației descriptive, fila 5, a următoarei prevederi: „În județul Hunedoara, eliminarea deșeurilor (aprox. 170.000 t/an), s-a realizat până în iunie 2015 în cadrul a 3 depozite neconforme, în Vulcan, Orăstie, Deva. Depozitele neconforme Orăstie și Deva au sistat funcționarea în iunie 2015, iar depozitul neconform Vulcan în iunie 2016”.
Pentru continuitatea serviciului de salubrizare și depozitare a deșeurilor, la Deva, în vecinătatea depozitului neconform, a fost construită o platformă de stocare temporară a deșeurilor. Deșeurile depozitate temporar pe această platformă până la darea în funcțiune a CMID, max. 70.000 t, vor fi preluate la CMID fără plată, în condițiile impuse de legislația în vigoare privind depozitarea deșeurilor, iar transportul până la CMID va fi asigurat de către operatorul/administratorul platformei de stocare a deșeurilor.
“Obligă U.A.T. JUDEŢUL HUNEDOARA ca, în cadrul aceluiaşi termen dispus anterior, să aducă la cunoştinţa tuturor operatorilor economici interesaţi modificările intervenite în cuprinsul documentaţiei de atribuire prin publicarea acestora în SEAP, în cuprinsul unei erate întocmită în conformitate cu art. 53 alin. (1) și (2) din HG nr. 867/2016, care să conțină informațiile precizate anterior şi să continue procedura de achiziţie publică”, mai arată decizia.
Deponeul ecologic de la Bârcea nu este operațional, iar gunoaiele din Valea Jiului sunt depuse fie la platforma temporară de la Petroșani, fie la Horezu.
[slideshow_deploy id=’43281′]