Susținerea sportului la nivel local (și nu numai) este legiferată în România printr-o lege în care regăsim articole pompoase (nici nu mai are rost să îi dăm numele), ai zice chiar că sportul o duce foarte bine. O lege a sportului în care sunt stipulate condiții fantastice care ar trebui să susțină activitatea sportivă și sportivul în particular, însă nu se întâmplă chiar așa.

Ceea ce se vede la nivel local, sportivi ajunși la nivele de performanță ridicată care abandonează apoi sportul, echipe sportive campioane care renunță la promovare, sportivi medaliați europeni sau mondiali nesusținuți pe plan local sau susținuți de ochii lumii, campionate amânate sau chiar anulate, imposibilitatea deplasărilor la nivel interjudețean sau intrajudețean, aceasta este este drama prin care trece sportul local, indiferent de zona în care se practică.

Ce aduce sportul pentru o comunitate locală și de ce este atât de important pentru a fi susținut, de ce ar trebui să fie obligatoriu pentru comunitatea din care facem cu toții parte? La această întrebare, răspunsul motivant este educația și formarea tinerei generații, sănătatea comunității pe care o reprezintă, prin încurajarea și susținerea tinerilor (și nu numai a tinerilor) de a practica sportul se reduce considerabil vagabondajul și abandonul școlar, riscul ca aceștia să consume alcool, tutun și stupefiante de la fragedă vârstă și multe altele.

Conform datelor statistice, în România avem un număr de peste 600.000 societăți comerciale înregistrate ca active, mare parte dintre acestea nu înregistrează profit, iar cele care fac profit nu sponsorizează sportul.

Dacă ne uităm în Top 100 firme în România, la profiturile declarate, ar trebui să ne gândim că în marja celor 20% din impozitul pe profit dar nu mai mult de 0.5% din cifra de afaceri, sportul la pachet cu sănătatea, cultura și religia au beneficiat de sume importante. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa!

La o scurtă analiză constatăm că avem multe companii naționale privatizate sau cu capital mixt care înregistrează profituri frumoase dar nu-i regăsim ca sponsori nicăieri, nici în cultură nici în sport nici în sănătate. Probabil sponsorizează religia?

De asemenea, instituții financiar-bancare, companii de telefonie mobilă, companii cu activitate în domeniul comerțului cu alimente, medicamente, etc. declară profituri impresionante dar nu pot fi regăsiți ca sponsori ai sportului românesc.

Din discuțiile cu mulți reprezentanți ai societăților locale pentru a sponsoriza sportul, cele mai multe răspunsuri sunt:

1. ne pare rău, dar politica companiei nu permite sponsorizarea sportului. Ne-am orientat către cazurile sociale…
2. ne pare rău, dar solicitarea dvs nu a fost aprobată… Poate anul viitor?!
3. ne pare rău, dar dăm bani la orfelinate…
4. ne pare rău, dar dăm bani la cămine de bătrâni…
5. ne pare foarte rău dar noi nu facem sponsorizari deloc pentru că dacă am da o sponsorizare cuiva, ar veni și alții să ceară…
6. ne pare rău dar politica companiei este de a da sponsorizări doar pentru evenimente de tipul … X …
7. NU NE INTERESEAZĂ SPORTUL! (cel mai grav)

DACĂ VĂ PLÂNGEȚI CĂ NU MAI SUNT REZULTATE ÎN SPORT, ESTE PENTRU CĂ SPORTUL NU MAI ARE CU CE ȘI INDIFERENȚA VOASTRĂ UCIDE!

Banii pentru sport ar trebui să provină din zone economice ca: tutun și alcool, jocuri de noroc și pariuri sportive, loteria română, hipermarket-uri, farmaceutice, telefonie mobilă, tranzacții financiar bancare, petrol și gaze, energie electrică, media, zone economice care ar trebuie taxate procentual din cifra de afaceri în fiecare an. La toate aceste taxe, trebuie adăugați banii din finanțarea de la administrațiile centrale și locale și sponsorizările.

Dacă ne referim la banii investiți în sportul local, aceștia sunt atât de puțini încât este de mirare că mai există. Și există prin încăpățânarea unor oameni dedicați acestei activități, care scot campioni, aduc imagine comunității din care fac parte și încă mai speră.

O lege a sponsorizării trebuie să fie atât de atractivâ pentru sponsori și sponsorizați încât primii trebuie să-i caute și să-i aleagă pe ceilalți. Altfel ,,managerii sportivi” vor rămâne veșnici cerșetori iar răspunsul privind sponsorizarea, îl știți deja: ,,Ne pare rău…”

[slideshow_deploy id=’24093′]