Obligativitatea uniformei în școli, considerată abuz de Consiliul Național al Elevilor

Consiliul Național al Elevilor susține că este greșit să impunem o uniformizare a elevilor sub pretextul nediscriminării.

„Conform reglementărilor aflate în vigoare, accesul în școală se face pe baza carnetului de elev, iar în acest sens nu există niciun studiu care să demonstreze că, într-adevăr, uniforma crește nivelul de siguranță. Mai mult decât atât, este greșit să impunem o uniformizare a elevilor sub pretextul nediscriminării, în loc să ne asigurăm că evaluările sunt obiective și factori precum statutul social sau venitul familiei nu vor garanta o poziție favorizată în comunitatea școlară”, afirmă reprezentanții CNE.

Totodată, Consiliul Național al Elevilor solicită tuturor actorilor educaționali să sesizeze orice abuz și cere luarea la cunoștință a problemei de către unitățile de învățământ, autoritățile publice locale, cât și de Ministerul Educației Naționale și soluționarea în cel mai scurt timp posibil, tratând cauza, și nu efectul.

„În cazul în care elevul nu poartă această uniformă există situații în care acesta nu are acces în interiorul școlii, iar pretextul este creșterea siguranței în unitatea de învățământ, însă, în mod paradoxal, elevului nu îi este garantată siguranța în afara perimetrului acesteia și, tot în acest sens, îi este îngrădit dreptul la educație, garantat prin Legea fundamentală a țării. Aceste uniforme sunt plătite de către părinți și ating sume însemnate comparativ cu media veniturilor familiei, astfel implementându-se într-un mod contrar cu legea ‘fondul școlii’, ce contrazice gratuitatea învățământului de stat, asigurată prin lege. În același timp, scăderea notei la purtare sau consemnarea absenței pentru nepurtarea uniformei sunt practici des întâlnite care contravin legii și eticii sistemului educațional”, susține conducerea CNE.

ziarulunirea.ro

[slideshow_deploy id=’27028′]