Trei hunedoreni au spart o societate din județul Alba

Indivizii cu vârste cuprinse între 26 și 38 de ani au fost prinși în urma unei acțiuni comune a polițiștilor din Sebeș și Brad, și sunt cercetați pentru furt calificat.

”În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sebeș sprijiniți de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Brad, jud. Hunedoara, au fost identificați trei bărbați, C.M. de 38 de ani, S.R. de 26 de ani, ambii din municipiul Deva și B.D. de 32 de ani din localitatea Șoimuș, toți trei din județul Hunedoara, care, în noaptea de 10/11.01.2017, au pătruns prin forțarea sistemului de închidere în incinta unei societăți comerciale din municipiul Sebeș, de unde au sustras mai multe bunuri”, arată anchetatorii. Oamenii legii încearcă să recupereze prejudiciul creat de cei trei și fac cercetări pentru a proba întreaga activitate infracțională a acestora.

[slideshow_deploy id=’43281′]