duminică, februarie 19th, 2017

 

Cine va fi următorul primar al municipiului Lupeni ?

Au trecut deja mai bine de 30 de zile de când municipiul Lupeni este condus, cu statut de interimat, de către viceprimarul localității, Iacob Mesaroș, după ce primarul ales în iunie 2016, Cristian Resmeriță a renunțat la această calitate, pentru a activa în Senatul României, unde a fost ales în urma alegerilor legislative din decembrie 2016. Potrivit prevederilor legale, în termen de cel mult 90 de zile de la vacantarea postului de primar, acesta trebuie ocupat în urma organizării de noi alegeri. Cu mai puțin de 50 de zile înainteCItește mai departe


Avântul Liber nr. 59/2017 – varianta pdf

 Avântul Liber nr. 59/2017  – varianta pdf


Primarul Petrilei, Vasile Jurca, apreciază că fostul perimetru al Minei Petrila devine noul centru industrial și administrativ al orașului Petrila

O analiză de ansamblu primită din partea primarului orașului Petrila, Vasile Jurca, arată că hala industrială cerută de majoritatea potențialilor investitori și care se preconizează a fi construită în perimetrul fostei mine Petrila nu este doar un vis, ci aceasta tinde să se concretizeze și va deveni un fapt real în cel mai scurt timp posibil. Primarul Vasile Jurca arată că a fost finalizat studiul de fezabilitate pentru hala de producţie propusă de către municipaltatea petrileană în cursul anului trecut, fapt care permite concretizarea proiectului încă în anul 2017. ”AceastăCItește mai departe


INSEMEX Petroșani dă startul unei noi ediții a apreciatului simpozion internațional SESAM 2017

Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – INSEMEX Petroşani organizează Simpozionul Internaţional Securitate şi Sănătate în Muncă – SESAM 2017, ediţia a VIII-a. Eveniment de tradiție ce reunește, o dată la doi ani, specialiști din domeniul sănătății și securității în muncă din România și din alte state ale lumii, ediția din acest an a SESAM 2017 va avea loc la Hotelul InterContinental din București, în data de 19 octombrie 2017. Simpozionul este organizat de INSEMEX Petroșani, cu sprijinul şi colaborarea Universităţii din Petroşani, aCItește mai departe


8 Martie exclusivist la Hotel Rusu, în masivul Parâng

Răsfățul culinar, estetic și de ambianță sunt ingredientele propuse de Hotel Rusu celor care doresc să transforme, anul acesta, ziua doamnelor și domnișoarelor, într-un 8 Martie exclusivist. Administratorii elegantei locații turistice din masivul Parâng – HOTEL RUSU – au pregătit pentru sărbătoarea de 8 Martie din acest an, un meniu concurent cu cele mai sofisticate restaurante din România. Beneficiind de pe acum de serviciile unui bucătar inspirat și deosebit de talentat în arta culinară – Cheff Paul – Hotel Rusu pune pe masa clienților săi un meniu festiv absolut fabulos,CItește mai departe


Rotary Club Valea Jiului a pornit ”Ștafeta succesului”

Un număr de 26 de elevi de la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul din Vulcan au fost selectați pentru a participa la debutul proiectului intitulat ”Ștafeta Succesului”, proiect care se derulează în Valea Jiului sub egida Clubului zonal Rotary. Viziune. Pasiune. Curaj. Perseverență. Asumarea responsabilității. Putere de decizie. Obiceiuri de viață sănătoase. Sunt doar câteva dintre cuvintele cheie ale proiectului Rotary, care vizează promovarea acelorași valori în rândul tinerilor din comunitatea locală. Potrivit președintelui Clubului Rotary Petrolșani Valea Jiului, omul de afaceri Constantin Dicu, programul ”Ștafeta Succesului” este dedicat elevilor dinCItește mai departe


Parângul Night Challenge 2017, încă o ediție reușită care se încheie cu largi ecouri pentru Valea Jiului

Parângul Night Challenge este o competiție de tip VERTICAL RACE, nocturnă, organizată de A.S. Bike & Run Petroșani, având două categorii de concurs, alergare și ski de tură. În acest an au fost peste 80 de înscriși în concurs, concurenți din toată țara au animat Parângul în nocturnă, concursul având deja mare căutare fiind la cea de-a IV -a ediție. Organizatorul concursului, Avram Iancu, omul care și-a îndeplinit visul de a traversa înot Canalul Mânecii, ne spune că în acest an concursul a fost definit prin câteva aspecte: „Am premiatCItește mai departe


Raportări eronate în privința autostrăzii Lugoj-Deva?

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a făcut o inspecție la lucrările pe șantierul autostrăzii Lugoj — Deva, lotul 2. Ministrul Transporturilor a parcurs cei 15 km ai lotului 2 al autostrăzii, alături de Comisia întrunită în vederea realizării inspecției tehnice, inspecție premergătoare realizării recepției la terminarea lucrărilor. Comisia a constatat că mai sunt necesare lucrări de efectuat, una din probleme fiind lipsa a 3.200 metri liniari de șanțuri. În acest sens, conducerea CNAIR a solicitat astăzi un punct de vedere unui expert independent, care să ofere o opinie pertinentă în ceeaCItește mai departe


Fotbal. Parângul Bumbești – Inter Petrila (2 – 7), meci amical de pregătire la Sadu

Primul meci amical de pregătire și prima victorie consemnată de Inter Petrila în partida de la Sadu, în compania echipei Parângul Bumbești Jiu, selecționată a județului vecin, aflată pe locul patru în clasamentul gorjean al Ligii a IV -a. Cu excepția vântului care a pus câteva probleme, vremea a fost destul de bună pentru fotbal, partida s-a disputat pe un teren uscat, județul vecin având o climă mai calmă și terenuri practicabile. Victoria a aparținut petrilenilor cu scorul de 2 – 7, partida s-a disputat în trei reprize a câteCItește mai departe


Apa Prod anunță sistări de apă, LUNI, 20 februarie în HUNEDOARA și BUCEȘ- VULCAN

Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea Hunedoara, in data de 20.02.2017 -intre orele 08:00 – 12:00 pe urmatoarele strazi: Bradet, Carol Davilla, Primaverii, pentru reparatii bransament apa str.Bradet nr.26. – între orele 08:00- 16:00 pe următoarele străzi: Popa Sapca, A.Vlaicu, T. Cipariu, N.Balcescu (de la intersectia cu strada Stefan cel Mare pana la strada Victoriei), strada Stefan cel Mare (de la intersectia cu strada Parangului pana la intersectia cu Aleea Viitorului), Parangului, D. Gherea, Bicaz si Victoriei, pentru reparatii avarie conducta apa pe strada Popa Sapca nr. 7, str. A.CItește mai departe