Un număr de 26 de elevi de la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul din Vulcan au fost selectați pentru a participa la debutul proiectului intitulat ”Ștafeta Succesului”, proiect care se derulează în Valea Jiului sub egida Clubului zonal Rotary.
Viziune. Pasiune. Curaj. Perseverență. Asumarea responsabilității. Putere de decizie. Obiceiuri de viață sănătoase. Sunt doar câteva dintre cuvintele cheie ale proiectului Rotary, care vizează promovarea acelorași valori în rândul tinerilor din comunitatea locală. Potrivit președintelui Clubului Rotary Petrolșani Valea Jiului, omul de afaceri Constantin Dicu, programul ”Ștafeta Succesului” este dedicat elevilor din clasele a X-a de la unitățile de învățământ liceal din localitățile Văii Jiului, care vor avea ocazia, prin informațiile și poveștile de succes aduse în atenția lor, să facă un pas important înainte în dezvoltarea lor personală și antreprenorială.
”Am constatat cu deosebită plăcere, la Colegiul din Vulcan, că acești 26 de elevi care au paticipat la debutul proiectului nostru, au fost captivați de informațiile noastre, de poveștile noastre de succes, de exemplele marilor oameni de succes ai planetei, de îndemnurile și sugestiile noastre care să îi ajute să își croiască mai ușor drumul către succes”, spune Constantin Dicu.
Mulți dintre cei prezenți au înțeles că este cu mult mai bine să fii antreprenor decât salariat. Membrii clubului Rotary Valea Jiului, ei înșiși oameni de succes în diverse domenii de activitate, doresc să le dea tinerilor șansa să ”guste” deja din această opțiune. În acest sens, concursul Micul Antreprenor, la care ei se vor înscrie zilele următoare, le oferă ocazia să-și creeze de pe acum propriul proiect de succes. Cele mai bune trei proiecte vor fi premiate urmând ca cel mai bun proiect să se califice la nivel zonal.
Prezenarea proiectului ”Ștafeta Succesului”, continuă în liceele din Valea Jiului, următoarea localitate vizată fiind Lupeniul, unde Rotary Club va merge la întâlnirea cu tinerii de la colegiile din oraș în luna martie.
La evenimentul de la Vulcan, au participat, alături de preșdintele Rotary Club Valea Jiului, Constantin Dicu și alți membri ai clubului, personaltăți publice locale și cadre didactice de la Colegiul Mihai Viteazu.