Început firav în Fotbal Tenisul petrilean, pe arena de la Târgoviște
Prima etapă a Campionatului Național de Fotbal Tenis, desfășurată la Târgoviște în weekend-ul trecut, a fost pentru petrilenii de la Inter o etapă mai mult de acomodare cu întrecerile din această ramură sportivă.
La naționalele de la Târgoviște au participat 10 echipe, concurând în două serii, CS Inter Petrila și colegii lor de la CSM Lupeni făcând parte din serii diferite.
În seria din care echipa lui Claudiu Stoica a făcut parte, au concurat echipele CS Pro Activ Târgoviște, CS Gombos M.A. Tg. Mureș, CS Chimia Râmnicu Vâlcea, CS Inter Petrila și CS Alpha Constanța. Inter Petrila a obținut un loc patru pe serie, iar la clasamentul general s-a plasat pe locul opt cu 35 de puncte, lideră a clasamentului fiind CS Pro Activ Târgoviște cu un total de 53 puncte. Fiind la începutul competițiilor din fotbal tenisul național, este un debut firav al petrilenilor dar pregătirea lor va continua și aceștia speră să facă o figură frumoasă în continuare.
Nu același lucru se poate spune despre CSM Lupeni care, cu toate că au fost la mică distanță de a nu participa, au reușit cel mai bun punctaj din serie, concurând cu CSU Ploiești, CS Shinto Wado București, CS Athletic Slatina și CS Nord-Vest Cluj. Lupeniul s-a clasat pe poziția a doua la general cu un total de 50 de puncte.
Următoarea etapă, cea de-a doua a Campionatelor Naționale de Fotbal Tenis, se va desfășura la Ploiești în perioada 10 – 12 martie în Sala de Sport a Universității de Petrol și Gaze.
[slideshow_deploy id=’36591′]