De Dragobete, spargem gheața!
Cupa Dragobetelui – primul concurs omologat de șah la Vulcan!
Începând cu luna decembrie a anului 2013, secția de șah din Vulcan a organizat, aproape trimestrial, concursuri neomologate (amicale) de șah. Toate aceste competiții s-au bucurat de participări peste așteptări, numărul copiilor interesați de ele fiind între 60 și 100!
Urmare a experienței acumulate și a condițiilor organizatorice în care se desfășoară activitatea șahistă în cadrul noului club sportiv, conducerea CSM Mihai Viteazu a aprobat trecerea la un nivel superior de organizare. Astfel, în perioada 24 – 26 februarie, la Vulcan va avea loc „Cupa Dragobetelui” – primul concurs de șah omologat de Federația Română de Șah! Diferența esențială constă în faptul că șahiștii (obligatoriu legitimați) pot acumula puncte CIV, conform rezultatelor obținute în urma concursului.
Concursul se va desfășura în sistem elvețian, pe durata a 7 runde, timp de gândire – 61 de minute / jucător. Categorii de vârstă: 8 ani, 10 ani, 14 ani și seniori (open general). La fiecare categorie de concurs, fetele și băieții vor juca împreună dar vor fi premiați separat.
Programul rundelor:
Vineri, 24.02.2017, ora 16 (R1), ora 19 (R2)
Sâmbătă, 25.02.2017, ora 09 (R3), ora 12 (R4), ora 19 (R5)
Duminică, 26.02.2017, ora 09 (R6), ora 12 (R7).
Pentru copiii care află primele taine ale jocului de șah, sâmbătă, 25.02.2017, începând cu ora 9, va avea loc un concurs, neomologat, de șah rapid (7 runde în sistem elvețian, 15 minute / jucător).
Celor interesați de concurs, organizatorii oferă multe motive interesante pentru acceptarea invitației: premii în bani (cu excepția turneului de șah rapid), cupe (pentru Locul I), medalii, diplome, cadouri dulci precum și alte surprize (pentru toți participanții).
Grație colaborării remarcabile cu Colegiul Tehnic „Mihai Viteazu”, gazda „ostilităților șahiste” va fi renumita școală „Teodora Lucaciu” (fostă nr. 1) din Vulcan.
Dorel Șchiopu
Președinte Secția de Șah a CSM Mihai Viteazu
[slideshow_deploy id=’24093′]
« Apa Prod anunță sistări de apă, JOI, 23 februarie în Hunedoara (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Petrileanul acuzat de viol ar putea scăpa de pedeapsă »