Universitățile afectate de numărul mic al studenților
Universitățile din România se confruntă, în ultimii ani, cu o scădere dramatică a numărului de studenți. Nici instituția de învățământ superior din Valea Jiului nu a fost ocolită de acest fenomen. Scăderea numărului de studenți decimează universitățile românești, iar un deputat vrea să afle de la ministrul Educației care sunt planurile ministerului pentru a stopa acest fenomen.
“În ultimii ani, mai multe rapoarte ale Ministerului Educației Naționale au semnalat o situație dezastruoasă în privința învățământului universitar: scăderea dramatică a numărului de studențI decimează facultățile. Cauzele acestui fenomen sunt multiple, de la necorelarea specializărilor universitare cu piața muncii, scăderea demografică a populației, exodul în Occident, dar și introducerea camerelor de luat vederi în sălile de examen”, arată un parlamentar.
Parlamentarul susține că numărul studenților, inclusiv a masteranzilor și a doctoranzilor a scăzut cu aproape 40.000 în ultimii trei ani.
“Relevantă pentru această situație sunt cifrele dintr-un raport al Ministerului Educației Naționale care arată că numai între 2014 și 2015, numărul tinerilor care învață pentru o diplomă de licență, una de master sau un doctorat a scăzut cu peste 37.000, iar numărul de studenți ce-i revine unui cadru didactic a scăzut de la 24,9 câți erau în 2009, la 14,8 câți au fost în anul universitar 2014-2015”, mai arată parlamentarul.
Totodată, potrivit unul raport al Curții de Conturi, din 1990 și până în prezent numărul studenților a scăzut cu peste 30%.
[slideshow_deploy id=’19661′]