duminică, februarie 26th, 2017

 

Lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paști

Intrarea într-unul dintre cele patru mari posturi de peste an, rânduite de Biserica Ortodoxă, este precedată, de fiecare dată, de ziua în care se lasă sec, aceasta fiind ultima zi în care se mai poate mânca ”de dulce”. Postul Sfintelor Paști, cel mai lung și cel mai aspru dintre cele patru, este precedat însă de două etape care pregătesc intrarea propriu-zisă în post. Este vorba de Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, care în acest an a fost la 19 februarie, când s-a lăsat sec de carne, și de Duminica Izgonirii lui AdamCItește mai departe


Luna martie aduce nominalizările pentru ”Premile Exclusiv” 2017

Acum că ”Berlinala 2017” și-a stabilit deținătorii ”Ursului de Argint”, că Premiile Grammy au stabilit cine cântă mai bine la nivel de mapamond, iar ”Premiile Oscar” ne-au arătat și ele cine sunt actorii care au meritat cel mai râvnit premiu de la Hollywood, a venit și rândul nostru să așternem covorul roșu pentru oamenii Văii Jiului cărora le vom atribui, în acest an, unul din deja râvnitele premii ”Exclusiv”. Intrăm în al optsprezecelea an consecutiv de când, în cadrul ”Galei Premiilor Exclusiv” ne-am asumat misiunea de a cântări dintr-o perspectivăCItește mai departe


S-a băgat sub un autotren şi lumea a crezut că a fost accidentat

Un bărbat din municipiul Vulcan a pus pe jar forțele de ordine după ce s-a postat în fața unei treceri de pietoni şi se arunca în fața maşinilor. Individul, cunoscut cu probleme de comportament, a ajuns sub un tir care oprise să-i dea prioritate de trecere. Norocul şoferului a fost că mai mulți trecători au asistat la scenă şi au văzut că nu l-a accidentat pe bărbat. De altfel, trecătorii au fost şi cei care l-au scos pe vulcănean de sub mastodont şi l-au ținut până la sosirea polițiştilor. ŞefulCItește mai departe


Popicarii petrileni au ratat podiumul calificării la Cupa României

Sâmbătă, 25 februarie 2017, la Baza Sportivă Gheorgheni a avut loc Finala Cupei României la Popice Seniori, eveniment organizat de Federația Română de Popice în parteneriat cu Primăria municipiului Cluj-Napoca și Baza Sportivă Gheorgheni – singura bază sportivă cu acces gratuit din România. Inter Petrila a pornit în competiție de pe poziția a treia, dar nu și-a putut păstra poziția pe podium fiind devansată de ultima clasată din etapele anterioare, Electromureş Târgu Mureş, la diferență de câteva popice. În întrecerea la masculin, clasamentul ultimei runde a competiţiei de la ClujCItește mai departe


La aniversare. Patru ani de San Montan – La mulți ani!

Sâmbătă, 25 februarie, sportivii Asociației „San Montan” au aniversat împreună patru ani de existență, prilej în care se rememorează amintiri și „pățanii”, debuturi și realizări, toate acestea stârnind minunate emoții și trăiri intense așa cum doar oameni deosebiți le pot simții. Înconjurați de prieteni, într-un cadru montan desigur (cum altfel se putea fiind vorba de montaniarzii aventurieri ai acestei asociații de suflet), oferit de Cabana „Mija” de pe Cheile Jiețului, aniversarea lor a fost prilej pentru lansarea cărții lui Mihai Bujor Bogdan, „Cărbunele – Ultima falie”, onorându-i prezența autorului. S-auCItește mai departe


Avertisment al edililor din Deva

  Cine își curăță terenurile agricole cu ajutorul focului riscă amenzi chiar și de 50 de mii de lei. Primăria Deva atrage atenţia proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri, cu orice titlu, că au obligaţia să ia în considerare şi să respecte bunele practici agricole şi de mediu referitoare la arderea resturilor vegetale de pe pajişti şi din fondul forestier, în vederea reducerii riscului de incendii. ”Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, este interzisă arderea vegetaţiei ierboase fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fărăCItește mai departe


A rămas fără permisul de conducere

Un tânăr din municipiul Vulcan a fost prins de polițiști zburând pe DN 66, iar la o trecere de cale ferată din zona Livadia, oamenii legii l-au lăsat fără permis. ” La data de 23.02.2017, a fost depistat un bărbat în vârstă  de 37 de ani, din municipiul Vulcan, care, în timp conducea un autoturism pe DN 66 (Livadia), nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată în timp ce semnalele acustice  și luminoase  erau în funcțiune. Față de bărbat, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale (amendă înCItește mai departe


Apa Prod anunță sistări de apă, pentru luni, la Hunedoara

SC Apa Prod SA informează că, în data de 27.02.2017, se sistează furnizarea apei potabile în municipiul Hunedoara, între orele 08:00-16:00, pe străzile B-dul Republicii, Bl. 133, 134, 135. Motivul restricției constă în realizarea unor lucrări pentru  eliminarea pierderilor de apă la Bl.135. S.C. Apa Prod S.A. iși cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere ! [slideshow_deploy id=’27028′]


Poliția Locală Deva face angajări

Serviciul Public de Poliție Locală Deva, Județul Hunedoara organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor publice de execuţie vacante, astfel: 1 post de poliţist local, clasa I, grad profesional superior din cadrul Compartimentului ordine şi linişte publică al Serviciului ordine şi linişte publică, paza bunurilor; 2 posturi de poliţist local, clasa I, grad profesional principal din cadrul Compartimentului ordine şi linişte publică al Serviciului ordine şi linişte publică, paza bunurilor; 1 post de consilier, clasa I, grad profesional superior din cadrul Biroului resurse umane, contabilitate. CandidaţiiCItește mai departe


Restricții de apă, LUNI, la URICANI

S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile  pentru luni, 27.02.2017 în oraşul: – Uricani – intre orele 10:00 – 16:00. Zona afectată: strada Teilor. Motivul restricţiei: remediere pierdere in zona blocului 25 de pe strada Teilor.  S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă multumeşte pentru întelegere.  [slideshow_deploy id=’27126′]


Vulcan, mese festive de 8 Martie

Doamnele șI domnișoarele din municipiul Vulcan vor putea petrece de Ziua Femeii în cadrul acțiunii organizate de municipalitate. La Vulcan se va organiza o masă festivă, la fel ca în fiecare an. La începutul anului a fost aprobat calendarul acțiunilor culturale pentru acest an, iar acesta prevede și organizarea unor asfel de evenimente. “Organizăm masă pentru doamne”, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan. Potrivit calendarului de acțiuni culturale, municipalitatea de la Vulcan a alocat suma de 15.000 de lei pentru ZIUA FEMEII, acţiune culturală şi divertisment dedicată femeilor dinCItește mai departe


De Mărțișor, vernisaj la Muzeul de Arheologie

Primăria Municipiului Hunedoara și Muzeul de Arheologie, Istorie și Etnografie Hunedoara în colaborare cu Asociația pentru Protejarea și Promovarea Castelului Corvinilor oferă cetățenilor Hunedoarei, dar și turiștilor, un mărțișor cultural. Este vorba de un dublu vernisaj, ce va avea loc miercuri 1 martie, ora 10:00, la sediul Muzeului de Arheologie, Istorie și Etnografie Hunedoara din strada Curtea Corvineștilor, nr. 1-3 (Curtea Husarilor din ansamblul Castelul Corvinilor).  „Expoziția Preistoria și Protoistoria Hunedoarei etalează o serie de materiale arheologice – expuse în vitrine, dar și în cadrul unor reconstituiri tridimensionale – careCItește mai departe


Simpozion internațional, la Colegiul de Informatică Carmen Sylva

Colegiul Național de Informatică Carmen Sylva din Petroșani va fi gazda unui simpozion internațional. Vor lua parte la simpozion cadre didactice din Polonia, Portugalia, Turcia sau Albania. Unitatea de învățământ continuă să implementeze proiecte menite a deschide noi orizonturi elevilor. “Vă invităm să participați la Simpozionul Internațional ,,Unitate în diversitate – Schimburi interculturale”, organizat de către Colegiul Național de Informatică ,,Carmen Sylva” Petroșani, în 03. Martie 2017. Vor participa elevi și profesori din străinătate: Zespół Szkół nr. 1 im. prof. Bolesława Krupińskiego Lubin, Poland, Agrupamento de Escolas Augusto Cabrita Barreiro,CItește mai departe


Caravana recrutării Bosch vine în județul Hunedoara

Cunscutul producător de echipamente tehnologice Bosch, cu sediul în Blaj (județul Alba) porneşte în caravană în 4 oraşe transilvănene pentru a întâlni specialişti, proaspăt absolvenţi sau chiar studenţi din domenii tehnice: mecanică, electromecanică, electrică, electronică, automatizări, dar şi specializări economice. Traseul caravanei recrutării Bosch este următorul: – Deva – 27 februarie, ora 12:00, în sala 3 – mezanin a Hotelului Sarmis – Hunedoara – marţi, 28 februarie, ora 12:00 – Hotel Rusca – Petroşani – miercuri, 1 martie, ora 12:00 – Hotel Petroşani – Alba Iulia – joi, 2 martie, oraCItește mai departe


Campania Națională ”Bringing the UN back home” vine la Deva

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara organizează, marți 28 februarie 2017, între orele 14,30 – 17,30, în Sala EUROPA din cadrul sediului Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, Campania Națională ”Bringing the UN back home”, în cadrul căreia Delegații de Tineret ai României la ONU, Denisa Bratu și Gabriel Uifălean se vor întâlni cu tinerii din județul Hunedoara. Proiectul ”Delegat de Tineret ai României la ONU” este realizat de Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Afacerilor Externe, având scopul de a antrena tinerii cu potențial în activitatea celui mai mare forCItește mai departe