joi, martie 2nd, 2017

 

Mina Lonea va fi retrasă de pe lista unităților propuse de CEH pentru închidere

Complexul Energetic Hunedoara va face demersurile necesare pentru a scoate Mina Lonea din programul propus Comisiei Europene în vederea accesării ajutorului de stat pentru închideri de mine. Decizia a fost anunțată astăzi de către directorul general al CEH, Mihai Melczer și vine ca urmare a reanalizări indicatorilor de performanță ai acestei sucursale, dar și a identificării unor noi portunități de finanțare a companiei. ”Noi lucrăm la acest moment la un ajutor de stat pe partea energetică care sperăm se va finaliza în existența a două grupuri energetice, unul la ParoșeniCItește mai departe


Adjunctul IJJ Hunedoara și-a încheiat misiunea în Afganistan

Colonelul Mihai Aurelian IOSIF și colonel Florinel FLUERAȘ au încheiat turul de serviciu din cadrul misiunii NATO Resolute Support Afganistan, cei doi revenind în siguranță în țară în cursul nopții de 02 martie a.c. Pe durata misiunii sale de un an (2016-2017) colonel Mihai Iosif a deținut funcția de Consilier al șefului de Stat Major din Ministerul de Interne Afgan contribuind zilnic prin experiența sa profesională la îmbunătățirea activității Ministerului de Interne Afgan — structură esențială pentru stabilitatea și funcționarea statului afgan. Mihai Aurelian IOSIF deține funcția de adjunct alCItește mai departe


Soluții. Deponeul de la Bârcea funcțional poate peste două luni

Deponeul ecologic de la Bârcea Mare ar putea fi funcțional peste două luni. Ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh a spus, la Deva, că autoritățile au trei variante de lucru, iar prioritatea ministerului Dezvoltării este ca județul Hunedoara să nu returneze zecile de milioane de euro Comisiei Europene. “Cu privire la SMID-ul din județul Hunedoara, din punctul nostru al finanțatorului, am asigurat toate măsurile ca acest proiect să nu returneze către Comisia Europeană și să devină funcțional. Am avut discuții cu autoritatea de management, am primit și propunerile pentru soluționarea exactă aCItește mai departe


Apa Prod anunță sistări de apă, pentru VINERI, 3 martie la Hunedoara, Pestişul Mare și Băiţa

  Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Hunedoara DATA: 03.03.2017 INTERVAL ORAR: 08:30 – 14:00 STRĂZI AFECTATE: Bulevardul Dacia, Bloc A1-4 MOTIVUL: Remediere avarie retea. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Pestişul Mare DATA: 03.03.2017 INTERVAL ORAR: 08:30-14:00 STRĂZI AFECTATE: consumatorii de pe conducta veche MOTIVUL: Eliminare avarie reţea yona cămin cultural Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Băiţa DATA: 02.03.2017 până în 03.03.2017 INTERVAL ORAR: 15:30-09:00 STRĂZI AFECTATE: de la nr. 15 până la nr. 164A MOTIVUL: reparatie avarie conducta S.C. Apa Prod S.A. iși cereCItește mai departe


Guvernul a aprobat peste 50.000 de bilete de tratament balnear pentru pensionari în anul 2017

Guvernul a stabilit astăzi, prin Hotarâre de Guvern, atât numărul biletelor de tratament balnear acordate prin unităţile de tratament balnear care aparțin Casei Naţionale de Pensii Publice, pentru anul 2017, cât și faptul că, pe lângă acestea, se vor contracta locuri la tratament balnear și cu alți operatori economici interesați.  De asemenea, actul normativ reglementează modul de acordare, distribuire şi decontare a acestora. Astfel, pentru anul în curs, în unităţile de tratament balnear ale Casei Naţionale de Pensii Publice se asigură un număr de 56.394 de locuri. Biletele de tratamentCItește mai departe


Accident mortal pe DN 66

Un căruțas a fost spulberat pe DN 66, în zona comunei Pui. Acesta a ieșit cu căruța de pe un drum lăturalnic, fără să se asigure moment în care a fost izbit de șoferul unui autoturism Skoda Octavia. “Căruțașul în vârstă de 50 de ani a decedat”, a declarat Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara. Polițiștii fac încă cercetările la fața locului. FOTO Facebook [slideshow_deploy id=’43281′]


Primarul Gheorghe Ile a adus proiectele Vulcanului în atenția vicepremierului Sevil Shhaideh

Printre cei care au participat la întâlnirea de astăzi cu vicepremierul Sevil Shhaideh s-a aflat și primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile. Acesta spune că întâlnirea oficială de astăzi poate avea efectul așteptat la nivel de comunitate, prin începerea sau continuarea proiectelor incluse în Strategia de Dezvoltare Locală a Vulcanului. ”Vorbim despre necesitatea absorbției de fonduri europene și a altor fonduri, iar Vulcanul are multe proiecte de realizat în aceste condiții. Personal am abordat la această întâlnire tema finalizării locuințelor sociale de la fosta unitate militară și transformarea școlii nr.7, în grădinițăCItește mai departe


Sevil Shhaideh către primarii hunedoreni: ”Eu nu am priorități. Comunitățile locale să aibă !”

Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale s-a întâlnit astăzi, la Deva, cu reprezentanții comunităților locale și județene, precum și cu parlamentari ai județului Huneodara, în cadrul unei sesiuni de lucru  organizate la sediul Consiliului Judetean Hunedoara. la întâlnire a participat, de asemenea și secretarul de stat din cadrul MDRAPL, Adrian Gâdea. Sevil Shhaideh le-a cerut primarilor din județul Hunedoara să pregătească și să înainteze proiectele pe care intenționează să le deruleze anul acesta, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și, acolo unde este cazul acestea să fie actualizateCItește mai departe


PSD Petroșani sărbătorește scriitorii Văii Jiului

A devenit deja un frumos obicei al Organizaței locale a PSD Petroșani ca, la început de primăvară, să marcheze într-un mod inedit o zi dedicată scriitorilor din Valea Jiului. ”Ziua Scriitorilor” va fi sărbătorită și anul acesta de către PSD Petroșani. Evenimentul este programat să aibă loc sâmbătă, 4 martie 2017 la sediul PSD Petroșani, de la orele 11,00. Potrivit vicepreședintelui PSD Petroșani, consilierul local Costel Postolache, la acest eveniment, social-democrații din Petroșani au invitat mai mulț oameni de litere din regiunea Văii Jiului, pentru a-i sărbători în cadrul ediției 2017CItește mai departe


Spectacol Wiena Opera Company, pe 7 martie, la Deva

Teatrul de Arta Deva găzduiește marti, 7 martie 2017, de la ora 19,00 concertul extraordinar cu participare internațională intitulat “Femeia, primăvara vieții noastre”, dedicat Zilei Femeii. Evenimentul este realizat de Wiena Opera Company în parteneriat cu Teatrul de Artă Deva. În cadrul spectacolului se vor interpreta extrase din arii celebre de opera precum W. A. Mozart – Flautul fermecat, G. Rossini – Semiramide, G. Puccini – Tosca, L. Bernstein – Candid și multe alte suprize muzicale. Autorul moral este Theodore Coresi  – president of Wiena Opera Company. Artiști invitați: Catarina CoresiCItește mai departe


Update! Autoturisme vandalizate de necunoscuți, la Vulcan

 Nu mai puțin de 14 autoturisme au fost identificate de polițiști, la unele dintre ele fiind afectate toate roțile. Unul sau mai mulți vandali sunt căutați de polițiști pentru că au înțepat cu un obiect ascuțit roțile autoturismelor dintr-o parcare.  ”Ar putea fi vorba de o persoană cu probleme sau de un nemulțumit, pentru că este o parcare între blocuri. (…) Ne-am sesizat din oficiu și s-a făcut dosar penal pentru distrugere, iar persoanele păgubite trebuie să depună plângere la noi în trei luni de zile. Pedeapsa prevăzută de legeCItește mai departe


Depopularea scade numărul claselor de liceu

Depopularea Văii Jiului are efecte în toate domeniile de activitate. Și unitățile de învățământ din Valea Jiului sunt afectate de declin. Anul acesta, numărul claselor de liceu scade. „La liceul din Uricani avem 3 clase aprobate, în proiect, la Lupeni, 4 clase la Liceul Teoretic, 4 clase la Liceul Tehnologic. La Vulcan, au propus 8 clase, 8 au fost aprobate, la nivelul ISJ. În Petrosani, la Colegiul Mihai Eminescu 4 clase, la CNI. Carmen Sylva – 4 clase, la Hermes 4, douã de liceu, douã de profesionalã, deci 4. LaCItește mai departe


Numere de telefon pentru urgențe gaz, disponibile non-stop

Pentru sesizarea urgențelor și disfuncționalităților în ceea ce privește alimentarea cu gaze naturale, Delgaz Grid pune la dispoziția consumatorilor două numere de telefon, disponibile non stop: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) și 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului pentru toate celelalte reţele de telefonie Dispeceratul asigură servicii specifice de preluare rapidă a apelurilor şi intervenţie pentru toți locuitorii din aria de competenţă a companiei. Conducerea companiei de gaz reamintește consumatorilor și principalele măsuri de siguranţă ceCItește mai departe


Ajutor de stat pentru închiderea minelor Lonea și Lupeni

Complexul Energetic Hunedoara (CEH), care administrează în prezent 4 mine de huilă din Valea Jiului (EM Livezeni, EM Lonea, EM Vulcan și EM Lupeni) şi 2 termeocentrale, Mintia şi Paroşeni, va primi în acest an un ajutor de stat de aproape 200 de milioane de lei, potrivit unui proiect de act normativ iniţiat de Ministerul Energiei. În nota de fundamentare a proiectului se precizează că ajutorul de stat, în sumă totală de 198,8 milioane de lei pentru anul 2017, va fi suportat integral de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Energiei. ”PentruCItește mai departe


Un nou exponat special la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune vizitatorilor, începând cu data de 1 martie 2017, o nouă piesă în categoria „Exponatul lunii”, piesă ce poate fi admirată în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia. Exponatul lunii martie 2017 face parte tot din colecția secției de la Sarmizegetusa (Ulpia Traiana) a Muzeului Civilizației Dacice și Romane, fiind vorba despre un relief din marmură reprezentându-l pe zeul Silvanus, veche divinitate romană protectoare a pădurilor şi câmpurilor, care a evoluat, odată cu dezvoltarea agriculturii, de la o divinitate de rangCItește mai departe


”Închis pentru inventar”, între 6 martie -28 aprilie, la Biblioteca județeană ”Ovid Densușeanu”

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva aduce la cunoștința publicului că Secția de Împrumut Carte pentru Copii a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva va fi închisă în perioada 6 martie – 28 aprilie 2017. Potrivit prevederilor art. 40, alin. 8 din Legea nr. 334/2002, Legea bibliotecilor, republicată, Biblioteca Județeană, având un fond de unități biblioteconomice cuprins între 100.001 și 1.000.000 documente, are obligativitatea de a efectua inventarierea fondului o dată la 10 ani. După data de 28 aprilie 2017, Secția de Împrumut Carte pentru Copii a Bibliotecii Județene îșiCItește mai departe


Cupa ”Mărțișorul” la înot sportiv, la Hunedoara

Înotătorii de la Clubul Sportiv Școlar Hunedoara se vor întrece, la finalul acestei săptămâni la bazinul de înot de la Hunedoara într-o primă competiție a anului 2017: „Cupa Mărțișorul” Aceasta este organizată de Primăria Municipiului Hunedoara și Clubul Sportiv Școlar Hunedoara și va avea loc sâmbătă, 4 martie 2017, de la ora 10:00, la Bazinul de Înot din Hunedoara. [slideshow_deploy id=’43281′]


Prag minim de 750 de lei/locuitor pentru finanțarea autorităților locale

Ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Sevil Shhaideh, a declarat miercuri seara, într-o conferință de presă susținută la Târgu Mureș, că începând cu 1 ianuarie 2018, pe zona de finanțare a autorităților locale va fi introdus un prag minim de 750 de lei pe locuitor pentru funcționarea unităților administrativ-teritoriale, iar în cazul în care acesta nu acoperă bugetul de funcționare, va fi completat cu sume de la bugetul de stat. ‘O modificare pe care încercăm să o introducem — ea este prevăzută în programul de guvernare — se referă laCItește mai departe


Obiecte vechi de peste 30.000 de ani sunt expuse la Muzeul de Arheologie de la Castelul Corvinilor

Obiecte vechi de peste 30.000 de ani, două morminte de origine dacică, dar și unelte sau podoabe din cele mai vechi timpuri sunt prezentate în cadrul unei duble expoziții ce a fost deschisă miercuri la Muzeul de Arheologie, Istorie și Etnografie de la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Intitulate „Preistoria și Protoistoria Hunedoarei” și „Dacii de la Munte. Dacii de la Câmpie”, cele două expoziții își propun să arate continuitatea comunităților din zona Hunedoarei, mai ales că în imediata apropiere a Castelului Corvinilor a fost descoperită o importantă necropolă de origineCItește mai departe


Verificări la firme care vând alimente, băuturi și tutun. Inspectorii ANAf fac controale privind publicitatea înșelătoare

Sute de firme cu activități în comerțul de alimente, băuturi și tutun sunt verificate de Ministerul Finanțelor Publice. Autoritățile derulează o campanie de informare și verificare privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă, iar firmele găsite cu nereguli riscă sancțiuni. În perioada următoare vor fi verificări și la agențiile de turism și lanțurile de farmacii.   „Ministerul Finanțelor Publice derulează o campanie de informare și verificare privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă la un eșantion de 447 de firme, dintre care 17 mari contribuabili, care comercializează produse alimentare, băuturi și tutunCItește mai departe


Hoții de telefoane nu scapă de arest

Cei doi indivizi din municipiul Lupeni, prinși în flagrant de polițiștii locali din Petroșani, în timp ce au dat o spargere la un magazin de telefoane mobile, rămân în arest preventiv au decis judecătorii. Naghy Alexandru Ionuț și Pădurean Adrian Claudiu sunt autorii unei spargerii de la începutul lunii ianuarie a.c., când au furat nu mai puțin de 20 de telefoane mobile și peste 35 de cartele telefonice, creând un prejudiciu de 8400 de lei. Cei doi au fost prinși în flagrant de o patrulă a Poliției Locale Petroșani, chiarCItește mai departe


CNAS: Pacienții vor avea mai ușor acces la medicamente scumpe

Începând de miercuri, peste 50 de medicamente scumpe vor putea fi prescrise direct asiguraților, fără să mai treacă prin analiza comisiilor de experți ale CNAS.   Va fi nevoie, totuși, de completarea unor formulare de către medicii care prescriu rețetele. Acestea vor fi transmise prin mijloace electronice către casele de asigurări, urmând ca în termen scurt transmiterea să se facă online către Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS), arată un comunicat al CNAS, citat de Agerpres. În aceste condiții, întreaga responsabilitate pentru prescrierea medicamentelor și pentru corectitudinea completării formularelorCItește mai departe


Petrila pierde o bază de agrement și pescuit sportiv

Petrila ar fi putut avea o bază de agrement, însă consilierii locali ai PNL s-au opus acestui proiect de hotărâre. Un tânăr a vrut să realizeze o bază de agrement pe un lac situat la baza fostei gropi de gunoi din localitate. Edilii au vrut să îi concesioneze lacul pe o perioadă de 49 de ani, dar consilierii locali de la PNL s-au opus. “E vorba de un tânăr care a fost plecat în străinătate și a lucrat la o astfel de bază. Acesta a strâns niște bani și aCItește mai departe


Dacă nu vin studenții la universitate, merge universitatea la ei

Universitatea din Petroșani duce cursurile mai aproape de studenți. Universitatea va avea o secție externă și la Deva. Astfel, reprezentanții instituției de învățământ superior din Valea Jiului încearcă să vină în sprijinul studenților din nordul județului și nu numai. În urma parteneriatului încheiat între Universitatea din Petroșani și Primăria municipiului Deva, studenții vor avea posibilitatea de a urma cursurile celei mai prestigioase instituții de învățământ superior din județ mai aproape de casă. “Vom avea o extensie și la Deva care va funcționa în incinta Liceului Traian. Urmează să stabilim zileleCItește mai departe


Sindicaliștii cer o întâlnire cu ministrul Energiei

Reprezentanții Sindicatului Muntele cer o întâlnire cu ministrul Energiei, Toma Petcu. Aceștia vor să discute despre planul ministerului privind închiderea celor două unități miniere. “Noi cerem o întâlnire cu domnul ministru al Energiei, acești bani nu au fost trecuți prin hotărâre de Guvern. Sunt la stadiul la care i-au lăsat tehnocrații. Noi vom încerca să îi spunem și ministrului că nu suntem de acord cu această variantă și cerem altă opțiune. Banii, deocamdată, nu s-a luat hotărârea de Guvern. Nois prin domnul Popescu, am avut contact cu premierul și acestaCItește mai departe


Cum să fi primar pentru o zi, în viziunea micuților de la Școala I.D. Sîrbu din Petrila

Petrila, 1 martie la orele amiezii, Primăria Orașului Petrila a fost luată cu asalt de micuții din clasa a III -a A de la Școala I.D. Sărbu, cu dorința expresă a fiecăruia de a fi „Primar pentru o zi”. Misiune destul de dificilă pentru primarul Vasile Jurca, gazda zecilor de „micuți primari”, știută fiind inocența lor caracteristică. Copiii sunt extrem de liberi și dezinhibați cu propriile sentimente, de multe ori pun întrebări la care nu reușim să răspundem. Atmosfera a fost una protocolară în toată regula, primarul Vasile Jurca invitându-iCItește mai departe