Îngropați fără niciun regret
Persoanele decedate care nu au apaținători sunt îngropate, de multe ori, fără preot. Numai la Petroșani sunt zeci de cazuri de bătrâni care nu mai au pe nimeni. Nu au pe nimeni care să îi îngroape. În aceste cazuri, responsabilitatea cade în sarcina primăriei. Spre exemplu, anul trecut, 7 persoane au fost înmormântate de primărie.
“Au fost înmormântate din fondurile Consiliului Local 7 persoane fără aparținători și asistați social”, arată raportul Direcției de Asistență Socială Petroșani.
La mormintele acestor oameni nu se grăbește nimeni să vină să le aprindă cate o lumânare. Potrivit reprezentanților Direcției de Asistență Socială Petroșani, sunt două cazuri în care persoanele decedate sunt îngropate pe banii primăriei.
“În cazul acestor persoane spitalul ne anunță pe noi și pe cei de la Poliție. Poliția face cercetări pentru a stabili dacă persoanele decedate au sau nu rude, iar în cazul în care nu au niciun aparținător ne anunță pe noi prin adresă, iar noi îl înmormântăm din fondurile bugetului local. Noi îi mai înmormântăm șI pe cei care provin rândul beneficiarilor de ajutor social. Dacă moare un beneficiar de ajutor social acolo îl putem înmormânta în baza Legii 416. Se acordă un ajutor familiei în funcție de cheltuielile pe care le-a avut. Aparținătorii trebuie să facă dovada cheltuielilor, iar potrivit legii, ajutorul se acordă în cuantumul ajutorului social pe care l-a avut. Sumele nu sunt foarte mari pentru că nici ajutoarele nu sunt foarte mari”, a declarat Cristina Mraz, director executiv DLAS Petroșani.
Nu se murmura nicio rugaciune, nu se aude de nicaieri “Dumnezeu sa-l ierte”, nu cad discret lacrimi pe iarba incoltita. Nu e nimeni care sa spuna cateva cuvinte, se aude doar sunetul surd al pamantului pravalit peste scandurile lacuite ale sicriului.
[slideshow_deploy id=’13835′]