Premii pentru cei mai buni angajați ai Apa Serv din luna februarie

asvj15Conducerea Apa Serv Valea Jiului a desfășurat luni, 6 martie, o nouă festivitate în care au fost premiați mai mulți salariați care s-au evidențiat în activitatea lor în cursul lunii februarie 2017.

Potrivit analizelor asupra rapoartelor de activitate ale angajaților Apa Serv Valea Jiului din luna precedentă, conducerea societății a decis să acorde titlul de ”Angajat al lunii februarie” următorilor salariați:

  • Maria Lăban – economist în cadrul serviciului  Comercial;
  • Cristian Iosif Ianc –  electromecanic  la Sectorul Lupeni – reţele apă
  • Silviu Andrei Nicula – programator de sistem în cadrul Serviciului Tehnologia Informaţiei.

Aceștia au primit din partea conducerii societății, pe lângă felicitările de rigoare,  o diplomă prin care li se atestă calitatea de ”Angajat al lunii”, precum și o primă în bani.

Evenimentul a fost organizat de data aceasta la sediul Stației de epurare a apei de la Dănuțoni, unde au fost prezenți foarte mulți dintre salariații Apa Serv Valea Jiului care nu au avut, până acum, ocazia de a vizita acest obiectiv din cadrul societății. Pentru aceștia, a fost organizat și un tur de vizitare al Stației de Tratare de la Dănuțoni (Aninoasa), în care ghid a fost șeful Departamentului Producție al ASVJ, ing. Cristian Ionică.

asvj11

”Continuăm acest demers prin care vrem să recompensăm, în mod constant, munca unor colegi din cadrul Apa Serv Valea Jiului. Îi felicit pe cei care au obținut, pentru activitatea din luna februarie, acest onorant premiu de angajat al lunii și le doresc să aibă ocazia de a repeta de cât mai multe ori această performanță. În plus, acțiunea pe care am organizat-o astăzi pentru a le înmâna colegilor nostri premiul de angajat al lunii martie a avut loc la Stația de epurare a apei  de la Dănuțoni, unde mulți dintre colegii care au, în special, muncă de birou sau care lucrează la secțiile din diferite localități ale Văii Jiului, nu au avut până acum ocazia să vadă cum funcționează una dintre cele mai moderne stații de epurare a apelor uzate din România și din Europa”, a declarat Costel Avram, directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului SA.

asvj

[slideshow_deploy id=’13837′]