Judecătorii vor să ştie ce despăgubiri se cer pentru două vieți curmate

Rudele celor două victime sunt părți civile  în dosarul în care tânărul din Hunedoara este judecat pentru omor din culpă. 
Nu mai puțin de zece părți civile s-au constituit în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Caransebeș, în care este judecat Alin Ciurcui, un șofer din Hunedoara. Magistrații le-au cerut urmașilor victimelor să precizeze, la termenul de astăzi-marți, ce pretenții civile au. Dacă tânărul va fi găsit vinovat de ucidere din culpă și pretențiile admise de instanță, Ciurcui va fi obligat să achite despăgubirile alături de societatea la care era asigurat. Reamintim că tânărul de 26 de ani, din Hunedoara, a fost plasat sub control judiciar și lucra ca distribuitor de pâine la o firmă hunedoreană. Tânărul conducea o autotutilitară pe D.N. 68, dinspre Oțelu Roșu spre Caransebeș, iar la intrarea în localitatea Iaz, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcției de mers. Pentru că avea viteză foarte mare, a intrat în derapaj și a lovit două persoane și un autoturism care se aflau într-o parcare amenajată pe marginea DN 68. După impact, autoutilitara a revenit pe drum și s-a răsturnat peste un autoturism care circula regulamentar din sens opus și care era condus de un bărbat de 52 de ani, tot din Hunedoara. Doi nevinovați și-au pierdut viața, respectiv hunedoreanul de 52 de ani, dar și pietonul de 51 de ani, acroșat de dubița de pâine. Un al treilea pieton de 75 de ani, din Oțelu Roșu, a fost grav rănit.
[slideshow_deploy id=’19661′]


« (Știre anterioară)