Numărul anual de paturi din rețeaua de spitale publice și private din România pentru care casele de asigurări de sănătate pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale spitalicești în perioada 2017-2019 va fi menținut la nivelul actual, respectiv 119.579 paturi. Decizia a fost luată ieri de Guvern, printr-o Hotărâre prin care s-a aprobat Planul național de paturi pentru perioada 2017-2019.
Numărul total de paturi la nivel național include paturile din secțiile de spitalizare continuă pentru afecțiuni acute, respectiv pentru afecțiuni cronice, din sanatorii și preventorii. Nu sunt incluse aici paturile aprobate pentru pacienții care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranță privative de libertate, precum și paturile din penitenciarele spital.
La stabilirea Planului național de paturi s-a avut în vedere nevoia de creștere a eficienței și calității serviciilor medicale și asigurarea accesului echitabil al populației la serviciile medicale. Pentru acest număr de paturi se vor putea deconta serviciile medicale.
Detalierea anuală pe județe a numărului total de paturi se face prin Ordin al ministrului Sănătății, cu avizul prealabil al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a celorlalte ministere și instituții cu rețea sanitară proprie.