Cu cât va crește prețul gazelor
Prețul gazelor va crește cu 5-6% de la 1 aprilie pentru consumatorii casnici, a declarat, joi, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileț, la o dezbatere pe teme energetice, citat de Agerpres.
„De la 1 aprilie, conform Ordonanței de Urgență 64 (din 2016 — n.r.), care este în dezbatere în Parlament și considerăm că va fi aprobată, începe procedura de liberalizare totală a pieței de gaze naturale din România, cu referire exactă către piață casnică. De la 1 aprilie nu va mai exista un preț reglementat pentru producția de gaze și vor rămâne reglementate doar celelalte elemente ale prețului final: tarifele de rețea, de furnizare și elementele care sunt considerate monopol naturale”, a spus Havrileț.
Potrivit acestuia, măsura va duce la o majorare între 5 și 6% a prețurilor actuale pentru populație.
„În previziunea noastră, având în vedere evoluția prețurilor internaționale care sunt la același nivel sau foarte apropiat față de gazele din producția internă, considerăm o creștere de câțiva lei pe MWh, adică o creștere între 5 și 6% pe mia de metri cubi”, a precizat președintele ANRE.
El a subliniat că populația este protejată în fața unor fluctuații majore a prețurilor pe piața liberă, având în vedere metodologia stabilită de ANRE pentru achiziția gazelor destinate consumului casnic.
„ANRE a stabilit o metodologie potrivit căreia achiziția gazelor pentru populație să se facă pentru un an de zile pentru o perioadă de iarnă, respectiv octombrie — aprilie. Asta înseamnă că furnizorii care sunt atașați acestei pieței vor cumpăra gaze la prețul de acum pentru un an întreg. Aceasta înseamnă că consumatorul casnic este protejat împotriva unei creșteri neașteptate de preț”, a mai spus Havrileț.
cotidianul.ro
[slideshow_deploy id=’17636′]