Inginerul care a lovit doi pietoni și a fugit de la locul accidentului, condamnat la închisoare cu suspendare

Angajatul Complexului Energetic Hunedoara a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani pentru infracțiunile de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.

Ladislau Ludovic Kopriva a provocat un teribil accident de circulație în municipiul Vulcan, în lunga august 2016, chiar la o trecere de pietoni. Bărbatul, inginer la Paroșeni, a lovit cu autoturismul două persoane, o mamă și pe fiica acesteia de numai doi ani, pe bulevardul Mihai Viteazu din Vulcan. În loc să oprească și să ceară ajutor, Kopriva și-a continuat drumul spre Petroșani de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Abia a doua zi s-a predat polițiștilor și a fost reținut, ca mai apoi să fie plasat sub control judiciar.

Judecătoria Petroșani l-a condamnat pe Kopriva la pedepsele un an de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă și doi ani și jumătate, pentru părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia. Instanța a contopit pedepsele  și a adăugat un spor de patru luni închisoare, urmând ca inginerul să execute 2 ani și zece luni de închisoare. Totodată, pedeapsa i-a fost suspendată, termenul de supraveghere dictat de judecători fiind de patru ani. Victimele lui Kopriva vor primi despăgubiri morale de 85.000 de lei. Decizia nu este una definitivă și poate fi atacată de inginerul fugar.

Ladislau Kopriva a mai fost condamnat în anul 2007, de Judecătoria Petroșani, la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, după ce s-a urcat băut la volan.

Foto: glasul-hd

[slideshow_deploy id=’13835′]



(Următoarea știre) »