Romeo Beja- nouă încercare

Fostul „locotenent” al lui Miron Cozma a încercat în mai multe rânduri să scape de executarea pedepsei de cinci ani de închisoare. Romeo Beja a cerut și rejudecare a dosarului „Mineriada 99”, dar toate încercările sale de a ieși din penitenciar au fost sortite eșecului. Beja nu se dă bătut și a cerut redeschiderea procesului penal.
Romeo Beja încearcă să profitate de faptul că legea permite celor care au fost judecați în lipsă să ceară redeschiderea dosarului. În acest sens a introdus o nouă acțiune pe rolul Curții de Apel București, iar vererea are termen de judecată pe 22 martie a.c. Fostul lider al minerilor din Valea Jiului a mai încercat la Curtea de Apel București și revizuirea dosarului său, însă instanța a respins cererea ca neîntemeiată.  Fostul vicepreședinte al Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru subminarea puterii de stat. Procesul în care a fost judecat pentru Mineriada din 1989 avea să se finalizeze în septembrie 2005, după decizia Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, însă Beja a reușit să fugă din țară înainte de pronunțarea sentinței.
[slideshow_deploy id=’19661′]