Bugetul municipiului Vulcan, dezbătut cu cetățenii
Autoritățile locale de la Vulcan au dezbătut, astăzi, bugetul local. Previziunile de buget pentru anul acesta sunt în valoare de 37,649.15 mii lei.
“Întotdeauna am făcut în așa fel încât cetățeanul să fie cuprins în cât mai multe obiective, să se rezolve cât mai multe lucruri de care are nevoie. Noi am gândit un proiect pentru acest an cu lucrările cele mai importante și lucrări care au fost începute anul trecut și să le finalizăm. Deschidem alte câmpuri de “luptă” cu constructorii pentru a demara mai multe obiective. Din păcate, nu putem să deschidem foarte multe fronturi de lucru, deoarece finanțele nu dau aviz aviz favoriabil până nu avem sursa de finanțate. Am trecut lșa o altă metodă de lucru, cu finanțare multianuală, adică o lucrare să fie cuprinsă pe doi sau trei ani de zile. Am cuprins cele mai importante lucrări șI ne-a rămas un singur cartier unde nu a fost făcut nimic, este vorba de cartierul Traian, de la sala de sport până la peco, unde am prins drumul ce leagă acest cartier de Bulevardul Mihai Viteazu, cât șI străduțe, alei, iluminat, parcuri de joacă. Este singurul cartier care a fost oropsit”, a spus Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.
Bugetul pentru acest an prevede și investiții. Au fost cuprinse mai multe lucrări care au fost începute anii trecuți sau lucrări noi. Se are în vedere montarea de camere de supraveghere în mai multe zone ale localității, modernizarea pieței, eralizarea unui grup sanitar în aceeași zonă. Totodată vor fi realizate invetsiții și în infrastructura medicală sau cea școlară.
[slideshow_deploy id=’27028′]