Pompierii din Valea Jiului sunt în alertă
Un incendiu de vegetație uscată s-a extins cu repeziciune și putea pune în pericol mai multe gospodării și Triajul CFR Petroșani.
Militarii au reușit să stingă focul înainte să se extindă și să provoace pagube. Potrivit comandantului Detașamentului de Pompieri Petroșani, Adrian Avram, doar în cursul zilei de miercuri, pompierii au fost nevoiți să intervină la trei incendii de vegetație care au apărut pe raza Văii Jiului. În ciuda avertismentelor și sancțiunilor date de ISU Hunedoara, cei care recurg la igienizarea terenurilor cu ajutorul focului par a fi de neoprit. În cursul zilei de miercuri, echipaje ale Detașamentelor Hunedoara, Deva, Petroșani, Orăștie ai Secției Ilia și Stației Brad precum și ai Gărzilor Baru, Geoagiu și Bretea Română, alcătuite din aproximativ 70 de pompieri, au acționat cu 17 mijloace tehnice pentru stingerea a 16 incendii de vegetație uscată, spun reprezentanții ISU Hunedoara. Incendiile au mistuit aproximativ 60 hectare de de teren pe raza localităților Dealu Mic, Cozia, Josani, Bretea Strei, Geoagiu, Romoșel, Bănița, Leșnic, Pui, Sântuhalm, Petroșani, Birtin, Vălișoara, Valea Seacă și Rușor.
[slideshow_deploy id=’20328′]
« 122 de hunedoreni și-au găsit loc de muncă (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Dintr-o ”eroare umană” a Apa Prod, locuitorii satului Peștișu Mare au fost somați să se racordeze la un sistem de canalizare inexistent »