Elevii, la penitenciar

Elevii din județul Hunedoara sunt invitați la penitenciar. În săptămâna ,,Şcoala altfel”, Penitenciarul Deva, organizează, în data de 20.03.2017, ora 11.00, în colaborare cu Liceul Tehnologic ,,Grigore Moisil” Deva proiectul de activitate „LIBERTATEA- SINGURA MEA DEPENDENȚĂ” având ca şi scop scăderea numărului de participanţi minori cu vârste între 16 – 18 ani, implicaţi în comiterea de infracţiuni de diferite tipuri.

“Activitatea va consta într-o întâlnire între 20 elevi de liceu, cadre didactice, reprezentanţi ai instituțiilor colaboratoare precum şi 6 deținuți aflaţi în executarea unor pedepse privative de libertate la Penitenciarul Deva. Echipa de lucru, formată din specialişti ai Serviciului de Asistenţă Psihosocială, are rolul de a crea o punte de legătură între deținuți şi invitaţi, subliniind importanţa unei atitudini corecte ce trebuie adoptată atunci când se confruntă cu aspecte legate de violenţă și consumul de droguri”,  spun reprezentanții Penitenciarului Bârcea Mare.

 

Elevii vor avea mai multe întâlniri de pe urma cărora vor afla care sunt consecințele unui anturaj nefavorabil.

 

“Pe parcursul întâlnirii vor avea loc discuţii despre consecinţele unui anturaj dubios, cauzele care duc la folosirea excesivă a unui limbaj necivilizat, cum trebuie acţionat în vederea reducerii conflictelor. Prin activităţile derulate în cadrul proiectului ne propunem o intervenţie complexă care cuprinde informare, formare, transpunere în situaţii de fapt, atât pentru tinerii elevi, cât şi pentru alţi actori implicaţi (şcoala, familia şi persoanele private de libertate). Activitatea are ca obiectiv valorificarea potenţialului educativ al experienţelor de viaţă al deținuților, prin transmiterea unor mesaje antiinfracţionale tinerilor, în vederea prevenirii şi combaterii faptelor de violenţă în şcoală, creşterea  gradului de informare a tinerilor elevi de liceu despre răspunderea penală a minorilor, consecinţele imediate suportate de un minor în această situaţie şi o minimă pregătire juridică antiinfracţională, formarea unor atitudini de rezistenţă la presiunea grupului şi modalităţi de selecţie a anturajelor fără risc infracţional”,  mai spun cei de la Penitenciar.

Proiectului „LIBERTATEA- SINGURA MEA DEPENDENȚĂ”, derulat de către partenerii instituționali Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara, Serviciul Public al Poliției Locale Deva și Penitenciarul Deva va continua prin desfășurarea de activități similare cu elevii Liceului de muzică ,,Sigismund Toduța” Deva, Colegiului Tehnic Energetic ,,Dimitrie Hurmuzescu” Deva și Colegiului Tehnic ,,Transilvania” Deva în perioada 28 martie – 10 aprilie 2017.

[slideshow_deploy id=’19661′]