Având în vedere că, până în data de 31 martie 2017, plata integrală a impozitelor beneficiază de 10% reducere., pentru a permite unui număr cât mai mare de cetățeni care doresc să efectueze aceste plăți în termenul legal, programul Serviciului de Impozite și Taxe al Primăriei Municipiului Vulcan se extinde și în zilele de sâmbătă ale acestei luni, după cum urmează:
Sâmbătă 18 martie – de la 8 la 14,00;
Sâmbătă 25 martie – de la 8 la 14,00.
”Am observat că, în mod special în rândul pensionarilor există dorința de a achita taxele și impozitele locale în termenul pentru care am stabilit și acordarea unie bonificații de 10%. Desigur, pentru a veni în întâmpinarea cetățenilor în această lună, în care se mai poate beneficia de această facilitate fiscală, am dispus ca Serviciul de Impozite și Taxe al Primăriei municipiului Vulcan să fie deschis și în zilele de sâmbăta, astfel încât toți cetățenii care și-au propus să achite impozitele să poată face acest lucru fără a pierde foarte mult timp la ghișeu. În același timp, vreau să le mulțumesc tuturor celor care înțeleg că, prin achitarea acestor obligații fiscale față de Primărie fac posibile derularea unor noi investiții publice în orașul nostru, dar și funcționarea în bune condiții a administrației publice locale”, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.
[slideshow_deploy id=’27028′]