Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara informează asigurații din județul Hunedoara cu privire la asigurarea în România a persoanelor care au fost asigurate în UE/ SEE/ Confederația Elvețiană, fapt pentru care facem următoarele precizări:
Cetăţenii români care au domiciliul în România și sunt asigurați/ muncesc cu contract de muncă în UE/ SEE/ Confederația Elvețiană se supun legislaţiei europene. Astfel, aceștia contribuie doar la sistemul de asigurări de sănătate din statul membru UE/ SEE/ Confederația Elvețiană, în care se află. Potrivit legislației europene în vigoare, este interzisă dubla asigurare în două state membre UE/ SEE/ Confederația Elvețiană.
La revenirea în țară, pentru a se asigura în România, dacă persoana respectivă a contribuit la sistemul de asigurări al unui stat membru UE/ SEE/ Confederația Elvețiană în ultimele șase luni și nu mai are asigurare, trebuie să se prezinte la Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara cu formularul european E104 – „Atestat privind totalizarea perioadelor de asigurare, de muncă sau de reședință”, obținut de la casa de asigurări de sănătate la care a contribuit pe perioada șederii în UE/ SEE/ Confederația Elvețiană.