Polițiştii hunedoreni sunt campioni la fotbal

Polițiștii hunedoreni au câștigat competiția de fotbal prilejuită de ”Ziua Poliției Române, organizată în județul Alba. IPJ Hunedoara se poate mândri și cu titlurile de ”cel mai bun jucător” ori ”golgeterul competiției”, ambele obținute de hunedoreni.

Polițiștii din Hunedoara s-au bătut pentru Cupa Poliției 2017 la fotbal cu alte nouă formații din structurile Ministerului de Interne din Alba, Cluj și Hunedoara. Trofeul a fost adjudecat de echipa Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, pe locul II s-a clasat echipa Penitenciarului Aiud, locul III a fost ocupat de echipa Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Unirea” al Județului Alba, iar pe locul IV s-a clasat echipa Inspectoratului Județean de Jandarmi Alba. Golgeterul campionatului a fost Ștef Robert din echipa IPJ Hunedoara, iar cel mai bun jucător a fost un alt polițist hunedorean Cîrdei Alexandru.

Spectacol cu ”mascați” și mașini de epocă, la Petroșani

 

Pe de altă parte și IPJ Hunedoara va marca Ziua Poliției Române cu o serie de manifestări, cea mai mare urmând a fi în ”capitala” Văii Jiului. Astfel, la Petroșani, astăzi, în fața sediului municipalității va avea loc o demonstrație a echipelor pentru misiuni speciale (n.r. mascați), un alt exercițiu demonstrativ în care sunt folosiți câinii de urmă și patrulare ai polițiștilor, dar și o expoziție cu zeci de autoturisme de epocă, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu. Manifestările organizate de polițiștii hunedoreni sunt continuate și vineri, în capitala județului, la Deva.

 [slideshow_deploy id=’17636′]



« (Știre anterioară)