Cercetătorii de la INSEMEX – activitate intensă în domeniul cercetării și inventicii

insemex111Un reper al activităților derulate în cadrul INCD INSEMEX Petroșani îl reprezintă activitatea de cercetare științifică. În ultimii ani, aceasta componentă a activității institutului de cercetare de la Petroșani s-a materializat în zeci de brevete de invenție constând în tot atâtea soluții invovatoare pentru diverse probleme din domeniul sănătății și securității în muncă, precum și în alte domenii din aria de responsabilitate a INSEMEX.

Conform strategiei naţionale de CDI şi de integrare în spaţiul european, în orientările strategice de creştere a capacităţii, competitivităţii şi calităţii activităţilor CDI, respectiv de creştere a impactului în dezvoltarea durabilă economică şi socială, INSEMEX Petroșani efectuează cercetare fundamentală, aplicativă, de dezvoltare tehnologică şi de transfer tehnologic pentru următoarele direcţii:
– securitatea resurselor minerale;
– protecţia antiexplozivă;
– securitatea echipamentelor şi instalaţiilor;
– medii explozive şi toxice;
– protecţia mediului;
– risc de explozie-industrial;
– explozivi şi tehnici de împuşcare;
– salvare minieră şi în medii toxice/explozive;
– resurse umane;
– ventilaţie minieră şi industrială;
– clasificarea lucrărilor subterane din punct de vedere al emanaţiilor;
– expertize tehnice ale evenimentelor generate de explozii ale substanţelor combustibile şi materiilor explozive.

insemex-locul-i-top-firmeNumnai în anul 2016, potrivit raportului privind desfăşurarea programului nucleu Dezvoltarea de noi concepte, metode, procese şi tehnologii privind securitatea exploatării resurselor minerale, protecţia la explozie, protejarea omului şi a mediului, având la bază cunoaşterea, evaluarea şi elaborarea de soluţii pentru diminuarea factorilor de risc, la institutul de cercetare-dezvoltare de la Petroșani au fost elaborate aproape 50 de studii și cercetări științifice de specialitate, alte câteva zeci de lucrări științifice prezentate în cadrul unor conferințe, seminarii, workshopuri etc. De asemenea, au fost înregistrate la OSIM un număr de 4 noi brevete de invenție, care urmează a fi prezentate și în cadrul saloanelor naționale și internaționale de specialitate.

”Am participat și în acest an la Salonul de Inventică de la Cluj, care a avut loc săptămâna trecută, iar la finalul lunii martie vom fi prezenți la Salonul Internațional de Inventică de la Geneva (Elveția). Sperăm ca studiile inovative realizate de cercetătorii din cadrul INSEMEX să fie apreciate și de către echipele de jurizare, astfel încât la finalul acestor saloane de inventică să putem, la fel ca în anii preceenți, să vorbim și despre premii naționale și internaționale”, ne-a declarat George Artur Găman, director general al INSEMEX Petroșani.

Acesta apreciază de asemenea că prin continuarea activităților de cercetare, se va realiza și o întărire a capacităţii de cercetare a INCD INSEMEX pentru abordarea de cercetări interdisciplinare şi multisectoriale, adaptate cerinţelor pieţii, susţinerea şi dezvoltarea capacităţii de difuzare şi absorbtie a rezultatelor cercetării-dezvoltării-inovării în mediul economic (valorificarea eficientă a rezultatelor cercetării), precum şi creşterea calităţii şi performanţelor profesionale ale cercetătorilor apreciatului institut de la Petroșani.

[slideshow_deploy id=’17636′]