Conflictul de la Poliția Lupeni face victime printre nevinovați
Nici bine nu au plecat inspectorii IGPR de la Lupeni și au apărut noi tensiuni grave. Un polițist a refuzat să intre în tură și și-a anunțat superiorii că îi este amenințată viața. Agresorii sunt chiar câțiva colegi ai agentului. Aceștia i-au transmis că își trag cagule pe față și-l vor ”aranja”. Unul dintre polițistii agresori este supectat de braconaj și trafic internațional cu trofee, iar zilele trecute ofițerii DGA au descins la locuința sa și-l cercetează penal.
Polițistul Iustinian Ivanciuc este angajat la Poliția Municipală Lupeni, unde mai mulți colegi ai lui au făcut un demers comun împotriva comandantului. Ivanciuc și alți câțiva polițiști nu au vrut să semneze plângerea și din acest motiv a fost luat în vizor. De la scuipat și până la amenințări cu moartea n-a mai fost decât un pas. Joi seara, înainte ca agentul să intre în tură, i s-a transmis că va fi ”aranjat”. ”Cum s-a terminat controlul (n.r. cel derulat de IGPR) situația s-a înărutățit și eu și încă 3-4 colegi am început să fim umiliți, scuipați, înjurați și amenințați cu acte de violență. Am anunțat Biroul control intern și implicit pe șeful Inspectoratului, dar nu s-a luat nici o măsură. Am refuzat să intru în serviciu și am anunțat și IPJ Hunedoara, pentru că nu pot să-mi permit să intru în serviciu cu pistol asupra mea de vreme ce eu sunt amenințat de alți colegi care poartă și ei pistol în timpul serviciului. Probabil că toată această stare conflictuală are cea mai mare cauză în IPJ Hunedoara, de vreme ce conducerea IPJ nu a luat măsuri și nu se interesează. Domnul Dumitru Liviu Gabriel, șeful Inspectoratului a fost informat despre situație și nu a luat nici o măsură”, a declarat Iustinian Ivanciuc.
Polițistul spune că nu a greșit cu nimic față de colegii săi, dar plătește pentru că a vrut să stea departe de scandal și să-și facă serviciul. Nu doar el ci și alți colegi ai săi. ”Eu și câțiva colegi am fost neutri și nu am semnat acea petiție împotriva șefului Poliției, de aici a plecat totul. Noi le-am zis că vrem să ne face serviciul polițienesc, nu ne interesează altceva. De acolo a pornit totul, amenințările. Ni s-a transmis că-și pun cagula pe cap și ne-o dă așa…”, mai spune polițistul. Incidentul extrem de grav de la Poliția Lupeni vine la câteva zile după ce Corpul de control al IPGR a derulat un control, iar printre cei cercetați disciplinar se află și polițiștii agresori. Concuderea IPJ Hunedoara susține că s-a dispus un control la Poliția Lupeni. ”Inspectorul șef al IPJ Hunedoara știa despre situația aceasta și a dispus o verificare internă pentru a se stabili dacă situația este reală sau nu, dacă este așa cum o prezintă dânsul (n.r. Isutinian Ivanciuc). În funcție de rezultat se vor lua măsurile legale prevăzute de regulamentele interne”, a declarat subcomsiarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
[slideshow_deploy id=’20328′]