Violatorul din Petroșani rămâne în puşcărie
Tânărul își va petrece următorii trei ani și patru luni în închisoare, pentru că a violat o minoră folosindu-se de metoda ”loverboy”.
Alexandru Pojoni (21 de ani) a violat o minoră pe care o ademenise la un local din regiunea Văii Jiului. Cei doi au petrecut până după miezul nopții și la întoarcere, tânărul a tras mașina pe o străduță izolată din apropierea centrului localității și i-a cerut adolescentei să întrețină raporturi sexuale cu el. Minora s-a opus și i-a spus că nu și-a început viața sexuală, însă acest lucru nu l-a convins pe individ să o elibereze. După ce a violat-o, Pojoni a dus-o acasă iar fata și-a alertat părinții. Individul a fost condamnat în primă instanță la o pedeapsă de trei ani și patru luni de închisoare cu executare și a făcut apel la sentință. A sperat să convingă completul de apel că nu este vinovat, dar n-a reușit. Magistrații de la Curtea de Apel Alba Iulia i-au respins apelul pe motiv că este nefundat. Individului i-a fost dedusă din pedeapsă perioada în care a stat în arest preventiv, dar trebuie să plătească victimei 5.000 lei, sumă ce reprezintă daune materiale și 50.000 lei daune morale.
[slideshow_deploy id=’36591′]