Proxeneții își așteaptă pedepsele  

 

După aproape doi ani de proces, magistrații au finalizat dosarul celor patru proxeneți și mai trebuie să stabilească ce pedepse i se cuvine fiecăruia dintre vinovați. Gruparea a fost anihilată la Petroșani, după o acțiune ca în filme.

 

Patru tineri au fost trimişi în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Gorj. Magistraţii au avut nevoie de mai multe termene pentru administrarea probatoriului, însă judecata a ajuns la final. Judecătorii au rămas în pronunțare, însă fiind vorba de prima instanță, condamnările pot fi atacate cu apel.  Gruparea de traficanţi de carne vie a acţionat inclusiv în Valea Jiului. De aici erau racolate tinere dispuse să se prostitueze peste hotare. Grupul criminal a fost destructurat în urma unui flagrant derulat pe raza municipiului Petroşani. Acţiunea ofiţerilor a fost una în forţă, traficanţii fiind blocaţi pe DN 66 de către poliţiştii de la circulaţie, aceştia din urmă mimând un control de rutină. Procurorii spun că Bogdan Gheorghe Şalapa, Dumitru-Florin Nimară, Claudiu Ion Cartianu şi Stelian şalapa au actionat în perioada 2010-2015, când au racolat, transportat şi exploatat sexual în Austria, Italia, Germania si Anglia, mai multe tinere, dintre care şi minore. Aceştia au obligat 13 tinere majore şi patru minore să se prostitueze în ţară şi în afară, iar de pe urma lor au obţinut circa 150.000 euro.

[slideshow_deploy id=’19661′]