Zona gospodăriilor din Jupâneasa, aflate undeva la marginea municipiului Petroșani a avut, în ultimii ani, foarte multe probleme legate de alimentarea cu apă. Ani de-a rândul, aceștia au primit apă (dar nu potabilă, ci ndustrială !) de la captarea fostei mine Petrila. După închiderea minei, aceste gospodării risca să rămână definitiv fără apă. Pentru că anul 2016 a fost un an electoral, au fost găsite soluții de moment pentru ca apa să ajungă în continuare la cetățenii din această zonă.
Timpul a trecut, dar problemele s-au agravat și, de ceva vreme, apa nu mai curge la robinetele oamenilor care locuiesc în zona caselor de pe Jupâneasa. Aceștia și-au luat inima-n dinți și au venit, astăzi, cu jalba-n proțap, la directorul general al Apa Serv Valea Jiului pentru a cere explicații. Costel Avram i-a primit chiar în biroul său pe sătenii din Jupâneasa, i-a ascultat și, împreună cu echipa tehnică din cadrul Apa Serv, au studiat problema pentru a vedea ce e de făcut. ”Am discutat în această dimineată cu mai mulţi cetăţeni din zona Jupâneasa – Petroşani, care au venit în această dimineaţă la sediul Apa Serv pentru a se plânge ca nu au apă potabilă. Cunosc problema acestor oameni şi în acelaşi timp recunosc că situaţia de acolo e ceva mai complicată”, a declarat Avram.
Acesta spune că, o bună perioadă de timp, gospodăriile din Jupâneasa erau racordate la sistemul de apă industrială al EM Petrila iar în vara anului trecut, pentru câteva voturi în plus, opreatorul de apă a primit sarcina de a găsi o soluţie rapidă pentru racordarea oamenilor din Jupâneasa la reţeaua de apă potabilă a Apa Serv. ”Le- am spus atunci şi oamenilor, dar şi fostului preşedinte al Consiliului Judeţean, că soluţia utilizării vechii conducte a minei Petrila este doar una de avarie. Cu cheltuieli extrem de mari, generate de pierderile suportate de Apa Serv am dus, totuși, apa în Jupâneasa. Timpul ne- a dat însă dreptate nouă. Conducta fostei mine Petrila este colmatată şi oamenii nu mai au acum posibilitatea de a beneficia de apă la robinet”, a explicat Costel Avram.
Directorul general al Apa Serv Valea Jiului, apreciază însă că lucrurile nu vor fi lăsate în voia sorţii, mai ales după dialogul de astăzi cu locuitorii din această zonă a Petroșaniului. ”Mâine se va vota şi bugetul Apa Serv, drept pentru care am luat decizia, împreună cu echipa tehnică a Apa Serv, de a face din fondurile proprii ale operatorului regional de apă, investiţiile necesare pentru ca aceşti oameni să aibă din nou acces la apa potabilă. De data aceasta vom găsi o soluție care să fie, chiar dacă mai costisitoare, una durabilă. Am decis ca această investiţie să fie „o prioritate zero” astfel încât în cel mai scurt timp să ne reîntâlnim cu oamenii de pe Jupâneasa la un pahar de apă rece de la robinetul din gospodăriile acestora”, a mai delcarat Costel Avram.
[slideshow_deploy id=’43281′]