Guvernul României a luat act de decizia Guvernului britanic de a activa în mod oficial articolul 50 al Tratatului de la Lisabona prin care se declanșează procesul de ieșire din Uniunea Europeană. “Regret faptul că Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord nu va mai fi partenerul nostru în interiorul structurilor şi instituțiilor comunitare. Sperăm că negocierile se vor purta într-un spirit constructiv, privilegiind interesele pe termen lung ale ambelor părți, întrucât necesitatea unor legături cât mai strânse între Uniunea Europeană și Regatul Unit nu poate fi pusă la îndoială. Prioritatea noastră este, acum, protejarea drepturilor cetățenilor români în Marea Britanie”, a declarat prim-ministrul României, Sorin Grindeanu.
Guvernul se va implica activ în protejarea drepturilor și intereselor cetățenilor români în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord (UK), în promovarea mecanismelor de consolidare a colaborării Uniunii Europene cu UK post Brexit și în păstrarea prevederilor bugetare europene privind Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună a UE 2014-2020.
De asemenea, Guvernul României va acționa cu determinare pentru ca în procesul de negociere ce va fi demarat să fie găsite modalitățile de cooperare cu Regatul Unit în spațiul economic european, menținerea angajamentului britanic pe termen lung în securitatea continentului, respectarea drepturilor cetățenilor europeni din Marea Britanie, cât și ale celor britanici din Uniune. “Pentru România, Regatul Unit este un partener esențial și aşa va rămâne. Țările noastre sunt angajate într-un parteneriat strategic, privit ca o recunoaștere a legăturilor speciale și a viziunii comune pe care o avem pe foarte multe teme la nivel internațional. Dorim aprofundarea acestui parteneriat atât pe componenta de securitate și de apărare, cât și pe cea privind dezvoltarea cooperării economice și intensificarea prezenței culturale britanice în România”, a precizat premierul Grindeanu.
O prioritate pentru Executivul român este reprezentarea și protejarea intereselor cetățenilor români din Marea Britanie. Prim-ministrul Sorin Grindeanu a cerut ministrului pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, să se deplaseze în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în prima parte a lunii aprilie, pentru a discuta cu membrii comunității românești și cu autoritățile britanice.
În cadrul vizitei oficiale, ministrul pentru românii de pretutindeni va reitera disponibilitatea părţii române de a coopera cu autorităţile britanice şi cu instituţiile europene pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă românii din Marea Britanie. “Suntem preocupați de protecţia drepturilor şi a intereselor cetăţenilor români care trăiesc, lucrează şi studiază pe teritoriul britanic. Voi sublinia că este necesară asigurarea unui tratament egal şi echitabil pentru cetăţenii români în raport cu cetăţenii celorlalte state membre”, a afirmat ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac.
În contextul Brexit-ului, la nivelul Guvernului, a fost constituit un mecanism inter-ministerial care are scopul să fundamenteze mandatul general și mandatele sectoriale ale României și să urmărească procesul de negociere a ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Acest mecanism este organizat astfel:
Ø Consiliul inter-ministerial pentru Brexit – care va oferi liniile politice pentru definirea pozițiilor României, mandatul general și mandatele sectoriale, urmând să fie aprobate de Guvern. Acest Consiliu va fi condus de primul-ministru și coordonat de ministrul delegat pentru afaceri europene, iar din componența lui vor face parte mai multe ministere.
Ø Comitetul de pilotaj – care va urmări procesul de negociere UE-UK
Ø Comitetul de coordonare a afacerilor europene – care va asigura o informare constantă a tuturor ministerelor și va oferi cadrul necesar pentru dezbateri ocazionale
Ø Grupuri de lucru inter-ministeriale, organizate la nivel tehnic. Primele trei grupuri de lucru vor urmări fundamentarea poziției României pe următoarele trei domenii de negociere: libera circulație a persoanelor, implicațiile la nivelul bugetului UE, relațiile externe și de securitate.
Acest mecanism inter-ministerial a fost aprobat printr-un Memorandum adoptat de Guvern în ședința din 22 martie, în condițiile în care dialogul de până acum al României cu Comisia Europeană, precum și exemplul altor state au arătat importanța organizării, la nivel național, a unei structuri de coordonare pe tema dosarului Brexit.
Decizia a fost luată și în condițiile în care, potrivit proiectului calendarului de negociere, finalizarea procesului Brexit se va suprapune cu perioada deținerii președinției Consiliului UE de către România (semestrul I 2019), fapt ce potențează rolul țării noastre în cadrul procesului de negociere a Acordului pentru retragerea UK.
“Uniunea Europeană are nevoie de un nou suflu, de o reformă care să o facă să răspundă provocărilor momentului, să garanteze dezvoltarea economică, mai multă coeziune şi reducerea decalajelor între ţările membre, care să îi aducă, astfel, mai multă legitimitate în fața propriilor cetățeni. UE nu poate continua fără sprijinul propriilor cetățeni. Noi înșine, pe plan intern, avem nevoie de sprijinul tuturor cetățenilor pentru a susține eficient interesele României în proiectul european. Cred că nu există alternativă la acest drum”, a concluzionat prim-ministrul Sorin Grindeanu, în contextul declanşării procesului de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană.
[slideshow_deploy id=’13835′]