Mai puține cazuri noi de TBC. Mai multe cazuri readmise
Numărul de bolnavi de TBC scade în județul Hunedoara. potrivit Direcției de Sănătate Publică Hunedoara, în anul 2016 au fost depistate 197 de noi cazuri de TBC, în scădere față de anul 2015, atunci când numărul pacienților cu TBC a fost de 209. Se constată o creștere a cazurilor readmise.
Astfel în anul 2016, numărul cazurilor de TBC readmise a fost de 53, cu 15 mai multe decât în anul 2015. Cei mai mulți pacienți care suferă de TBC au vârsta cuprinsă între 35 și 44 de ani. În România, tuberculoza constituie una din problemele prioritare de sănătate publică, iar Strategia Naţională de Control al Tuberculozei, are la bază direcţiile şi coordonatele stabilite de către Planul Global OMS de stopare a Tuberculozei. România continuă Programul Naţional de Control al Tuberculozei aliniindu-se obiectivelor şi strategiei OMS şi Stop TB. În 2016, România înregistrează cea mai mare incidență a tuberculozei din Uniunea Europeană (de cinci ori peste media UE), reprezentând aprox. 20% din cazurile de TB din UE, în condițiile în care detine doar 4% din populatia UE. În România anual , 1.100 de persoane mor de TB și se diagnostichează peste 16.000, majoritatea din randul populatiei tinere si active.
[slideshow_deploy id=’36591′]