Fotbal. Hercules pune presiune pe lideră. Inter, meci tare la Băița
Aflată acum sub presiunea amenințătoare a campioanei en titre, Hercules Lupeni, care se apropie vertiginos la doar un punct distanță de primul loc, lidera campionatului județean de fotbal hunedorean, Inter Petrila, va merge duminică să-i ţină piept unei alte alte contracandidate la primul loc, Şoimul Băiţa.
„Mergem la Bãița cu gândul la victorie. Avem două absențe, Keszeg suspendat și Androne care încă nu și-a revenit, dar vom gãsi formula pentru un joc bun”, a declarat Cosmin Negoi, președintele secției de fotbal de la Inter Petrila.
O victorie a Interului îi va asigura acesteia un confort pentru etapa următoare, etapă la fel de grea, în care va întâlni, tot în deplasare, Retezatul Hațeg. Partida de la Crăciunești dintre Șoimul Băița și Inter Petrila va fi arbitrată de Petru Voica din Deva, ajutat la margine de Cristian Bumb (Băcia) și Andrei Buda (Hunedoara). Observator, Mirel Biriș (Deva).
Prima parte a etapei a XIII -a a adus două victorii în deplasare, deloc surprinzătoare. Retezatul Hațeg, favorită în partida cu Aurul Certej, învinge cu 1 – 3 pe stadionul Minerul din Certej și urcă în clasament la două puncte de prima poziție. Cea de-a doua victorie în deplasare s-a marcat la Petroșani. Cu toate că Jiul dă semne de revenire, nu reușește să țină piept hunedorenilor și pierd cu 0 – 1 pe stadionul Jiul din Petroșani.
Hercules Lupeni trece examenul de acasă la limita de 1 – 0 cu Aurul Brad, iar Metalul Crâșcior marchează nu mai puțin de 5 goluri în poarta Minerului Uricani, pe stadionul Metalul din Brad.
Tot în partea a doua a etapei a XIII – a, Victoria Călan va întâlni pe teren propriu studenții de la Universitatea Petroșani.
[slideshow_deploy id=’19661′]