ZIUA JANDARMERIEI ROMÂNE

Duminică, 2 aprilie 2017, începând cu ora 12.00, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, din municipiul Deva, s-au desfăşurat manifestările dedicate Zilei Jandarmeriei Române.

La sărbătoarea jandarmilor au fost invitaţi să participe oficialităţi locale, şefii structurilor de ordine şi siguranţă publică din judeţul Hunedoara, reprezentanţi ai societăţii civile.

Cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, un ofițer și cinci subofiţeri, care s-au distins în misiunile îndeplinite, au fost înaintaţi în gradul următor înaintea expirării stagiului minim.

De asemenea, a fost acordată diploma și placheta de onoare a Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara domnului colonel Mihai Iosif, adjunct al inspectorului șef, care a reprezentat cu cinste unitatea în teatrul de operațiuni din Afganistan și domnului plutonier adjutant Valentin Szabo, șeful Postului de Jandarmi Montan Parâng, care s-a distins în misiunile de salvare-evacuare îndeplinite în sezonul de iarna 2016-2017.

Manifestările au cuprins un ceremonial militar urmat de exerciţii demonstrative. Jandarmii hunedoreni şi-au prezentat măiestria în faţa invitaţiilor prin executarea unor exerciţii demonstrative de autoapărare, dresaj canin, un exerciţiu prezentat de jandarmii montani care a constat în transportarea unei persoane accidentate cu akia pe funicular, precum și un exercițiu prezentat de jandarmii din cadrul grupei antiteroriste și de acțiuni speciale.

*        *        *

Manifestările dedicate Zilei Jandarmeriei Române vor continua în data de 3 aprilie 2017, în Piața Victoriei din municipiul Deva, începând cu ora 09.00, unde cetățenii vor putea să cunoască o parte din tehnica folosită în misiuni de jandarmii montani, iar cei intersați vor putea să solicite informații privind modul în care pot urma o carieră în Jandarmeria Română .

[slideshow_deploy id=’43281′]